0:00

Tomograful Spitalului de Urgență se „odihnește” de Centenar, ZCH NEWS - sursa ta de informații
Pe vremea când tomograful se preta la inspecții festive

Tomograful de la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț este defect de patru zile. Pacienții din UPU care au recomandare de investigații CT sunt transportați cu ambulanța la Antares, clinica la care apelează spitalul ori de câte ori ajunge în situații de criză. Doar din UPU au fost câte 3-4 pacienți pe zi, începând din 26 noiembrie, când, cu puțin înainte de ora 11, tomograful s-a oprit.

Vestea bună de astăzi, 29 noiembrie, este că aparatul poate fi reparat repede, nefiind vorba de o defecțiune a tubului, ca ultima dată . „Este o piesă intermediară care s-a defectat. S-a făcut deja comanda la furnizorul din Ungaria. Eu cred că luni tomograful va fi repornit”, a declarat dr. Codruț Munteanu, managerul spitalului. Termenul de-acum este unul realist, dacă ne gândim la avaria de două săptămâni din primăvară, când cedarea tubului n-a mirat pe nimeni din conducerea de la acea vreme a spitalului. (C.I.)

Articolul precedentDe ce nu scad chiriile în Piața Centrală
Articolul următorAl treilea autor al jafului de la Zănești a fost prins
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.