0:00

Titularizare 2016: Posturile se repartizează pe 8 august, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiDascălii din Neamț, care au trecut cu bine de examenul de titularizare organizat în luna iulie a acestui an, intră în loteria repartizării posturilor. Potrivit celor de la Inspectoratul Școlar, care citează metodologia, pentru angajarea pe perioadă nedeterminată, dascălii au nevoie de minimum 7 la proba scrisă și la cea practică/inspecția specială la clasă ori de minimum media 8 la inspecțiile de clasă în profilul postului. În cazul unui balotaj, departajarea se face în funcție de mai multe criterii, printre care domiciliul în localitatea unde e catedra cerută, gradul didactic, media la licență (sau bacalaureat, în cazul absolvenților de Pedagogic).

Repartizarea candidaților va avea loc în ședință publică, în fiecare centru de concurs, luni, 8 august 2016”, anunță Inspectoratul Școlar, precizând și planificarea.

Astfel, la centrul nr. 1, de la Colegiul ”Gheorghe Cartianu”, începând cu ora 11.30, se dă strigarea pentru cei care au vrut catedre de Educație fizică și sport, de la 11.45 – Învățământ special, de la 12 – Discipline tehnice, iar de la 12.15 – Arte.

La cel de-al doilea centru, de la Școala nr. 5 din Piatra Neamț, de la ora 9 se repartizează catedrele de Matematică, de la 9.15 – Fizică, de la 9.20 – Limba engleză, de la 9.30 – catedrele de educatoare/institutor/profesor pentru învățământul preșcolar, iar de la 9.45 – învățător/institutor, profesor pentru învățământul primar.

Candidații vor fi prezenți în sală cu cel puțin 30 de minute înainte de ora programată pentru centrul în care s-au înscris și vor avea asupra lor actul de identitate sau procură notarială în original”, mai spun oficialii IȘJ Neamț. (D.O.)

Articolul precedentŞoferia cea mai plăcută este cea… fără permis
Articolul următorFOTOGRAFII A luat doi pasageri de ocazie și i-a băgat în copac
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.