Începând cu 15 iunie nu va mai exista taxă de roaming pe pentru apelurile făcute în țările din Uniunea Europeană. Consumatorii care călătoresc pe teritoriul UE vor putea să efectueze apeluri sau să trimită SMS-uri la aceleași prețuri ca în țara de origine. Această decizie, demult așteptată, a fost luată joi, 6 aprilie, de Parlamentul European, care a aprobat un acord informal convenit între reprezentanții Parlamentului, Comisiei și Consiliului European din luna februarie. Tarifele stabilite prin acest acord, care vor intra în vigoare tot de la 15 iunie 2017, sunt de 3,2 cenți pe minut pentru apelurile de voce și de 1 cent pentru un SMS. De asemenea, vor fi reduse treptat tarifele pentru traficul de date mobile în următorii cinci ani: de la 7,7 Euro/GB în 15 iunie 2017 la 6 Euro/GB în ianuarie 2018, prețul final vizat fiind de 2,5 euro/GB din ianuarie 2022. Într-un comunicat al Comisiei Europene se menționează: “Acordul politic recent încheiat constituie o ultimă etapă către tarifarea serviciilor de roaming la preţurile serviciilor de pe piaţa naţională («roam-like-at-home») începând cu 15 iunie 2017, după cum prevede regulamentul privind piaţa unică a telecomunicaţiilor. Comisia va efectua o analiză a pieţei angro până la sfârşitul lui 2019 şi va pune la dispoziţia colegiuitorilor o evaluare intermediară, până în 15 decembrie 2018”. (ZCH NEWS)

pietricica turism