0:00

Viceprimarul Vasile Apopei (Târgu Neamţ) a fost recent agresat verbal de rromii care cerşesc în parcarea de la magazinul Lidl. Oficialul primăriei spune că aceştia au devenit agresivi în momentul în care a refuzat să le dea bani.

Târgu-Neamţ: Viceprimarul Apopei agresat verbal de rromi, ZCH NEWS - sursa ta de informații„Unii dintre ei percep bani de la clienţi, pentru a le căra cărucioarele sau a le duce la locul lor, după ce sunt golite. Au început să sară la oameni, din ce mi-au spus şi alţi cetăţeni. Chiar dacă e parcare privată şi ar trebui ca Lidl să aibă pază şi în parcare, nu numai în interiorul magazinului, mulţi cetăţeni fac sesizări că sunt agresaţi. Aceşti rromi sunt din comuna Vânători-Neamţ. Am să discut cu cei de la Poliţia Locală să patruleze mai des prin zonă, dar nu numai acolo, ci şi prin parcuri. Cetăţenii ar trebui să le ceară socoteală celor de la Lidl pentru că nu există pază în parcarea lor”, a declarat Vasile Apopei.

Şi primarul Daniel Harpa s-a declarat indignat: „Nu este normal ce se întâmplă. În această lună, nu voi mai aproba concedii la niciun angajat de la Poliţia Locală. Toţi vor veni la serviciu şi vor patrula, pentru a preveni astfel de incidente”.

Şi Poliţia Târgu-Neamţ va lua măsuri, ne asigură comandantul Costinel Vlad: „Vom demara acţiuni de prevenire în primă fază şi dacă vor apare sesizări concrete de la cetăţeni vom aplica măsurile necesare. Vom iniţia în aceste zile patrule civile de poliţişti pentru a identifica respectivii rromi care agresează cetăţeni, apoi vom apela şi la jandarmi”.

„Deja ne-am şi obişnuit cu ei. Nu e zi sau seară să nu fie prin parcare rromi, care cer bani sau se oferă să ducă ei căruciorul, contra unei sume de bani. Dacă-i refuzi rişti să fii înjurat sau chiar îmbrâncit. Cei de la Lidl au doi paznici, dar stau mai mereu în magazin, în interior. Nu-i vezi prin parcare. Nu le pasă de clienţi celor de la Lidl. Îi interesează doar profitul, nu şi siguranţa clienţilor”, relatează un cetăţean din Târgu-Neamţ. (C.T. STURZU)

Articolul precedentTrei copii răniți într-un accident la Bicaz
Articolul următorRecidivist reținut de polițiști după ce-a accidentat o fată și-a fugit
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.