0:00

TÂRGU-NEAMŢ: PSD se pregătește pentru alegeri interne, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiPSD Târgu-Neamț se pregătește pentru alegeri interne. Joi, 25 iunie, președintele PSD Târgu-Neamț, Daniel Harpa își va depune candidatura pentru încă un mandat la șefia organizației. Momentan nu există un contracandidat. Daniel Harpa ne-a declarat că aceste alegeri se vor desfășura în sala mare a Casei Culturii „Ion Creangă” și vor participa 500 de membri de partid.

„S-a hotărât în Biroul Județean ca Organizația PSD Târgu-Neamț să se organizeze pe data de 25 iunie alegeri. Deja am făcut o solicitare scrisă în numele partidului la Casa Culturii Ion Creangă ca aceste alegeri să se desfășoare în incinta instituției de cultură a orașului. Vom închiria sala mare, evident contracost. Mă aștept să fie o prezență mare, aproximativ 500 de membri PSD, începând cu pensionarii, organizația de femei, cea de tineret și bineînțeles membrii marcanți ai partidului. Deocamdată, eu sunt singurul candidat. Vor avea loc alegeri și la PSD Roman și PSD Piatra-Neamț , dar în alte zile. După ce vom termina toate conferințele locale vor avea loc alegeri și la organizația județeană PSD”, ne-a spus Daniel Harpa, președintele PSD Târgu-Neamț.

Așa cum era de așteptat și Daniel Harpa îl susține pe Victor Ponta, premierul României în tot acest scandal cu DNA: „Dacă măsurile guvernului Ponta sunt bune și dacă țara merge bine, ar fi bine ca acest guvern să continue ce a început și să avem răbdare până în 2016 când vor avea loc alegeri”. (C.T. STURZU)

Articolul precedentZilele Bibliotecii „Kirileanu”, program 11 iunie
Articolul următorMugur COZMANCIUC: „Este nevoie de un Guvern care să apere interesele tuturor românilor. Este nevoie de un Guvern care să sprijine Moldova!”
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.