0:00

Târgu Neamţ: Morţi pe lista de semnături pentru campania ”Fără penali în funcţii publice”, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiPe 11 august, caravana de strângere de semnături pentru campania ”Fără penali în funcţii publice” a ajuns şi la Târgu Neamţ. Mai mulţi membri USR din oraș, din judeţ, dar şi din ţară s-au postat în Parcul Ion Creangă şi au invitat trecătorii să semneze pentru campanie. Printre ei, s-au numărat Radu Samson (şeful USR Neamţ), deputatul Nicolae Daniel Popescu, precum şi lideri USR târgnemțeni, în frunte cu prof. Gheorghe Sauciuc, prof. Ioan Arsintescu şi Ovidiu Manole.

Lista cu semnături a fost depusă la Primăria Târgu Neamţ, iar pe 19 septembrie, urmare a unei solicitări de informații, instituția a răspuns că, din cele 2.171 de semnături strânse în campanie, au fost validate doar 1.449. Din cele 722 de semnături nevalidate, 609 au avut date de identificare incorecte – CNP eronat, CI eronat, adresă incorectă, nume/prenume greşit sau incomplet. Alţi 97 de semnatari aveau domiciliul în altă localitate, iar 16 dintre semnatari sunt minori sau… decedaţi.

Târgu Neamţ: Morţi pe lista de semnături pentru campania ”Fără penali în funcţii publice”, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Contactat telefonic, prof. Gheorghe Sauciuc, preşedintele USR Târgu Neamţ, a declarat: ”Noi am făcut apel la cetăţeni să se implice în această campanie. La USR Târgu Neamţ au ajuns diverse liste, pe care nu le-am putut verifica. Nici nu avem logistica de a verifica astfel de date personale. Unele liste au fost completate eronat şi suntem de acord cu punctul de vedere al primăriei. Demersul nostru a fost unul de bună-credinţă. USR a susţinut această campanie de strângere de semnături, care a fost iniţiată de mai multe personalităţi publice ale ţării, numai dacă îl amintesc pe domnul Gabriel Liiceanu”.

Printre semnăturile de la Târgu Neamț se regăsesc a Marilenei Câmpeanu, a dr. Liliana Andone Andrieş, a lui Iulian Brodoceanu (fost consilier local în 2008-2012), a lui Puiu Roman (om de afaceri local) și Stelian Irimia (fost candidat independent la Primăria Târgu Neamţ). (C.T. STURZU)

Articolul precedentTârgu Neamţ: Centrul pentru persoane fără adăpost ”Sf. Teodora” a primit licenţă provizorie
Articolul următorLIGA FLORILOR CSM Roman-Minaur Baia Mare (20.09; 17:00)
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

1 COMENTARIU

  1. Cam bombardistic titlul. Induce ideea că toți cei de pe liste sunt decedați. Eu personal aș crede că cei care sunt morți erau vii în momentul inscrierii pe liste dar intre timp au decedat. Mai ales că e vorba doar de câteva persoane iar acțiunea s-a derulat o perioadă destul de lungă, în plus formularele puteau fi descărcate de pe net și completate acasă și depuse ulterior la sediul USR. Mai e posibil să fie și o diversiune la mijloc pentru compromiterea inițiativei.

Comentariile sunt închise.