0:00

Un tânăr de 19 ani, din Girov, a fost dus la arest, pentru 24 de ore, duminică, 18 noiembrie, iar astăzi va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive. El a fost depistat la volan, în localitatea de domiciliu și testat de polițiștii de la Secția Rurală Ștefan cel Mare. Avea o concentrație de peste 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Verificările făcute în baza de date au scos la iveală o altă surpriză: tânărul nu deţine permis de conducere. Pe numele lui a fost întocmit dosar penal și, imediat, a fost emisă ordonanța de reținere.

În perioada 17- 18 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Neamţ au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii consumului de alcool la volan, ocazie cu care în urma testării cu aparatul alcooltest a conducătorilor auto, au rezultat 8 valori cuprinse între 0,60 şi peste 1,10 mg/ alcool pur în aerul expirat”, a precizat agentul Georgiana Moșu, din cadrul Biroului de presă al Poliției Neamț. ”La data de 18 noiembrie, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Roman au depistat pe bulevardul Republicii un autoturism condus de un bărbat, de 31 de ani, din Roman. Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat, Conducătorul auto a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Faţă de bărbat, cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”. (C.M.)

Articolul precedentO mașină a ”eșuat” pe câmp la Crăcăoani; recomandări pentru circulația pe timp de iarnă
Articolul următorAmbulanțele ajung cu întârziere la solicitări
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.