0:00

Tâlharii care au băgat spaima în botoşăneni au fost reţinuţi!, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiTrei bărbaţi din județul Botoşani, suspectaţi că au atacat şi jefuit 5 femei pe stradă, au fost reținuți, vineri (16 decembrie) seară, de polițiști.

„În urma cercetărilor efectuate pe parcursul acestei zile, colegii mei au stabilit identitatea celor trei persoane bănuite de comiterea faptelor din zilele de 14 și 15 decembrie”, a declarat Daniela Gheorghiescu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Botoşani.

Tinerii, cu vârste cuprinse între 20 și 28 de ani, sunt cercetați pentru tâlhărie calificată. Unul dintre ei a fost reţinut la Dorohoi, iar ceilalţi doi la Suceava, unde de asemenea au atacat o femeie.

Poliţiştii îi acuză că, miercuri și joi, 14-15 decembrie, după lăsarea întunericului, au urmărit 5 femei din municipiul Botoșani, pe care le-au lovit şi le-au furat poșetele. (ZCH NEWS)

Articolul precedentConsilieri pietreni se reunesc luni! Vedeţi ce discută!
Articolul următorSâmbătă, patinoar gratis la Bicaz
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.