0:00

SUCEAVA: Parapantist mort în Brazilia, ZCH NEWS - sursa ta de informații
Leopold AGA

Tragedie în Brazilia, unde un sucevean şi-a pierdut viaţa, luni după-amiază, 2 februarie, în timpul unui zbor cu parapanta. Leopold Aga, de 37 de ani, angajat al Compartimentului Tehnic al RCS&RDS, a murit brutal în urma unui fenomen meteo mai puţin previzibil. În momentul în care a încercat să decoleze a apărut fenomenul de „dust-devil”, care înseamnă o declanşare termică foarte puternică, ceea ce a dus la ridicarea de la sol în mod brutal. Ca urmare a acestui fenomen, aripa parapantei s-a închis haotic, iar înălţimea mică, de câteva zeci de metri, nu i-a mai dat posibilitatea pilotului parapantei să deschidă paraşuta de rezervă. Leopold Aga a fost practic izbit cu putere de sol şi nu a mai avut nici o şansă de supravieţuire. Poliţia din Brazilia a început deja o anchetă pe marginea acestei tragedii, iar ceilalţi şapte români care se aflau împreună cu Leopold Aga, printre care şi doi suceveni, au dat declaraţii în faţa oamenilor legii din America de Sud. Leopold Aga avea licenţă de zbor pentru parapantă de aproximativ cinci ani după ce a urmat cursurile şcolii Asociaţiei Sportive de Zbor Cumullus, condusă de Ciprian Paşcan. Cel care l-a instruit pentru această pasiune a avut doar cuvinte de laudă despre Leopold Aga.

„Mi-a fost coleg, elev şi prieten. Pentru mine ca instructor a fost unul dintre cei mai buni elevi, foarte meticulos şi disciplinat. Avea zboruri foarte curate şi lucrate tehnic, iar ca om era deosebit şi nu am avut ce să-i reproşez”, a declarat Ciprian Paşcan.

Acesta s-a declarat stupefiat de ce s-a petrecut în Brazilia şi consideră că doar ghinionul a dus la o astfel de tragedie. În urma lui Leopold Aga a rămas o fetiţă minoră, iar acum familia trebuie să strângă o sumă considerabilă pentru repatrierea trupului neînsufleţit, costuri care vor depăşi 10.000 de euro. Grupul de parapantişti din care făceau parte şi cei trei suceveni a plecat în Brazilia acum câteva zile şi ar fi urmat să revină acasă la finele lunii februarie. Pasionaţii acestui sport au plecat în America de Sud deoarece condiţiile de zbor de acolo sunt propice, comparativ cu cele din România sau din Europa, unde iarna este la ea acasă.

FOTO: Monitorul de Suceava

Articolul precedentSUCEAVA: Prefectul Sinescu, urmărit penal!
Articolul următorIAŞI: Campania “Mama mea e sănătoasă!”
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.