0:00

Strivit de un utilaj la locul de muncă, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiUn bărbat de 46 de ani, din Zănești, a ajuns joi, 4 iunie, în stare foarte gravă la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul spitalului județean. Acesta, în timpul programului de muncă, supraveghea o instalație de preparare de mixturi asfaltice. Din nefericire, bărbatul a fost strivit de pâlnia utilajului, la căderea mixturii de la înălțime. La locul accidentului s-a deplasat de urgență un echipaj de terapie intensivă mobilă din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Neamț. Cu traumatism toraco-abdominal grav, bărbatul de 46 de ani, din Zănești, a fost băgat de urgență în operație și apoi a fost transferat la secția Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț. „Bărbatul este angajat cu contract de muncă în cadrul firmei unde s-a produs accidentul, firmă care are sediul în Roznov, iar o comisie de specialitate cercetează circumstanțele în care s-a petrecut evenimentul”, a declarat Nicolae Hârlea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamț. (Oana IOSUB-TOMA)

Articolul precedentŞeful Statului Major General: „Nu se pune problema reintroducerii serviciului militar obligatoriu!”
Articolul următorMaşina răsturnată, şoferul recuperat de pe bancheta din spate
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.