LIGA A III-A: CSM Roman, două victorii în trei zile

CSM Roman a câştigat meciul disputat, sâmbătă, 13 mai, în deplasare, cu Sportul Chiscani. Partida contând pentru etapa a XXVIII-a Seriei I din Liga...

L3 Bradu Borca învinge CSM Paşcani, CSM Ceahlăul pierde la Rădăuţi

Sâmbătă, 3 aprilie, au avut loc meciurile etapei a XIV-a în cadrul Ligii a III-a, Seria I. Bradu Borca a reuşit să învingă CSM...

Fenomenele astronomice ale anului 2018

Anul 2018 este unul plin de evenimente astronomice interesante, două dintre acestea fiind vizibile parţial sau total şi din România. Primul dintre acestea va avea...

Rechizite din fonduri europene pentru copii din familii sărace

Ministerul Educației Naționale (MEN) și inspectoratele școlare județene pot solicita, începând din luna august, bani europeni pentru acordarea de rechizite școlare copiilor din familii...

SUCEAVA / VASLUI: Percheziţii la contrabandişti de arme

La această oră, Poliția Română efectuează zece percheziții în cinci județe și în municipiul București, la persoane bănuite de contrabandă cu arme și munițiile...

Doar 13 nemțeni au teste pozitive, din 227 de cazuri noi...

Mai puține persoane confirmate cu coronavirus astăzi, 28 august, față de zilele precedente. Autoritățile sanitare au raportat 13 persoane pozitive în plus față de...

Zeci de percheziții pentru destrămarea rețelei licențelor false

În această dimineață, 18 decembrie, sunt în derulare 76 de percheziții, dintre care 13 la sediile unor facultăți din județele Botoșani, Vaslui, Brașov, Bistrița-Năsăud,...

Ploile au făcut prăpăd în Bacău şi Vaslui

Ploile torenţiale au făcut prăpăd, marţi (31 mai) seară, în judeţul Vaslui, în localitatea Satu Nou şi în judeţul Bacău, între Oneşti şi Borzeşti. “Marţi...

Fostul ministru Cristian David, reținut de procurorii DNA / E acuzat...

Fostul ministru al Internelor, Cristian David a fost reţinut, miercuri, de procurorii DNA, în dosarul în care este acuzat că a luat mită 500.000...

Două zile caniculare, apoi furtuni

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) anunţă, pentru perioada 1-2 iulie, vreme foarte călduroasă, chiar caniculară. Aceasta va fi urmată, în intervalul 3-4 iulie, de...

MS cere DSP-urilor rapoarte despre identificarea şi pregătirea spitalelor destinate persoanelor...

Ministerul Sănătăţii (MS) a solicitat “direcţiilor de sănătate publică un raport privind identificarea şi pregătirea unităţilor destinate izolării şi tratamentului persoanelor asimptomatice infectate cu...

Atenție la somațiile polițiștilor!

Ultimele reglementări sporesc puterea de intervenție a polițiștilor la primul contact, cel al legitimării, cu orice persoană. Modul în care trebuie să se comporte...

Până pe 7 februarie se pot depune dosarele pentru burse școlare

Termenul inițial pentru depunerea documentelor necesare burselor școlare, 31 ianuarie, va fi prelungit cu o săptămână. Precizarea făcută aseară de ministrul Educației vine ca răspuns...

Ceață până la amiază în toată Moldova

Ceața se menține, astăzi, 27 noiembrie, până la ora 12, în toată zona Moldovei. Meteorologii au prelungit avertizarea pentru județele Neamț, Bacău, Botoşani, Suceava,...

Handbaliste junioare din Piatra Neamţ, Târgu Neamţ şi Roman în atenţia...

10 handbaliste aflate la vârsta junioratului din Piatra Neamţ, Târgu Neamţ şi Roman au participat, între 2 şi 4 noiembrie, la Iaşi, la programul...

FOTO Pădurea Centenar, plantată pe ambele maluri ale Prutului

Silvicultori din România și Republica Moldova au plantat marţi, 17 aprilie, Pădurea Centenar, pe ambele maluri ale Prutului, se precizează într-un comunicat de presă...

FRF a actualizat protocolul pentru competiţii, cu… sancţiuni

Federaţia Română de Fotbal, prin Comitetul de Urgenţă, a decis vineri, 12 iunie, "aprobarea documentului care reglementează desfășurarea competițiilor fotbalistice în contextul pandemiei COVID-19"....

LIGA A III-A: Petrotub, egal acasă; Cetatea, înfrângere în deplasare

Reprezentantele judeţului Neamţ în Liga a III-a au obţinut rezultate mai curând negative în meciurile jucate sâmbătă, 31 octombrie. Petrotub Roman a încheiat la egalitate,...