Liceenii din Neamț se pot înscrie la concursul național ecOprovocarea în domeniul protecției mediului și care are alocate premii în valoare totală de 25.200 lei. Premiul constă în participarea la Tabăra de leadership pentru mediu ecOprovocarea a 5 echipe, fiecare formată din 4 elevi și profesorul coordonator, primele cu cele mai multe puncte acumulate pe fiecare categorie de concurs. Tabăra va avea loc în vara anului 2019 la Cheia (Prahova).

Înscrierile au început de ieri, 18 octombrie și se vor încheia pe 1 martie 2019. Proiectul aparține Asociației Viitor Plus și a ajuns la a III-a ediție. Elevii și profesorii sunt provocați să contribuie efectiv la protejarea mediului. Echipele pot fi alcătuite din 4 elevi și un profesor coordonator, iar înscrierea se face pentru una din activitățile din cele 5 domenii: plantare de arbori, reciclare, campanii de conștientizare, igienizare și târguri de economie circulară. În plus, pentru profesorii care participă vor fi susținute webinarii de prezentare a unor metode non-formale de predare și de organizare eficientă a acțiunilor vizând protejarea naturii. Elevii, la rândul lor, au pregătite ateliere educaționale non-formale pentru a cunoaște riscurile ce amenință mediul înconjurător și cum pot ei interveni pentru contrabalansarea efectelor negative. La celelalte ediții au participat peste 11.000 de elevi și profesori voluntari din 200 de licee și 38 de județe. La finalul proiectului, toți aceștia au reușit să planteze în jur de 50.000 de puieți, au reciclat 75 tone de deșeuri și au adunat din natură 1.000 de saci cu gunoaie.

Ediția a III-a se desfășoară cu sprijinul Raiffeisen Bank și programul de granturi “Raiffeisen Comunități 2018”. Vor fi desemnați câștigători pe fiecare categorie de concurs, iar înscrierea se face de către profesori prin completarea formularului de la acest link, unde este publicat și regulamentul concursului. Organizatorul îndeamnă ca doritorii să se înscrie cât mai repede pentru a avea timp să deruleze acțiunile propuse și să acumuleze puncte. Câștigătorii vor fi desemnați în data de 25 mai 2019. (C.I.)