0:00

Starea medicului român – „Așa nu se mai poate!”, ZCH NEWS - sursa ta de informații

În 20 iunie, va avea loc reuniunea Consiliului Național unde se vor purta discuții despre soarta sistemului medical și hotărârile care se impun pentru îmbunătățirea lui. Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România, a anunţat, că reunirea Consiliului Naţional se impune iar în condițiile în care nu se iau măsurile pe care le-a propus, sistemul românesc de sănătate riscă să intre în colaps. Și în județul Neamț, doleanțele medicilor sunt în acord cu vocile autorizate din lumea medicală care susțin că trebuie făcut ceva. Ce trebuie făcut ca medicul din România să rămână în țară și să nu părăsească un sistem reanimat cu jumătăți de măsură, ne-a răspuns dr. Iosif Koszeghi, președintele Colegiului Medicilor din Neamț.

Anii de studiu, decontați prea puțin

„Problema medicului român este legată de mai multe aspecte. În primul rând vorbim de condițiile de lucru. Nu numai că nu poți să performezi în condițiile actuale, dar există situații când actul medical este pus în pericol din cauza lipsei dotărilor necesare. Un alt aspect și poate cel mai important este cel al salarizării. Situația este foarte bine cunoscută și cu toate acestea nu se iau măsuri. Peste 14.000 de medici au plecat din România pentru un salariu mai bun. Există colegi în afară care câștigă între 4.000 și 5.000 de lire. Este cât se poate de clar că cu acești bani poți duce o viață decentă. Vorbim totuși de aproximativ 12 ani de studiu doar în urma absolvirii facultății și specializării. În ce domeniu se mai  învață atât de mult, este nevoie de atâta informație încât să poți profesa după 12 ani de studiu?”, a precizat dr. Koszeghi.

Salarii decente în schimbul „atențiilor”

„E și o problemă morală a rezidentului la medicină. Spre exemplu un medic rezident cu greu își poate întemeia o familie. Plus că sunt cheltuieli neacoperite. Un rezident din Piatra Neamț face studiile la un centru universitar, unde cheltuie pe chirie, pe navetă. În afară de aceasta, își întemeiază o familie pe care nu o poate căra cu el. În toată perioada de rezidențiat câștigă între 1.200 și 1.400 de lei. Nu este ușor. Abia în jurul vârstei de 30 de ani poate profesa ca medic specialist. Salariile ar trebui să ofere decență medicului din România astfel încât să nu se uite la ceea ce vrea să ofere pacientul”, a adăugat dr. Koszeghi.

Medicul vânat de scandaluri

„Nu în ultimul rând, medicul din România este blamat și acuzat, de cele mai multe ori cazurile în care sunt implicați fiind amplificate. De multe ori medicul se concentrează asupra actului medical în așa fel încât să salveze pacientul și depune un efort foarte mare. Se întâmplă ca după ce operația a reușit, să închidă pacientul cu un pansament înăuntru. Sunt astfel de cazuri, se întâmplă. Sunt accidente care apar. De aici și până la blamarea întregului personal medical nu este cale lungă. Este adevărat că nu există pădure fără uscături, dar până la a hărțui un medic pentru orice greșeală nu e o diferență mare. Vom avea discuții în zilele următoare cu privire la stabilirea unor priorități în sistemul medical din România pentru că așa nu se mai poate”, a mai spus președintele Colegiului Medicilor din Neamț.

În județ, situația salariaților din sistemul medical este aceiași ca în restul țării. Salariul unui medic specialist debutant ajunge la o sumă echivalentă cu un salariu mediu pe economie. Un salariu care pe unii îi lasă fără cuvinte: „Salariul unui medic specialist este de aproximativ 1.700 de lei. La acestă sumă, pentru cei care au vechime și fac gărzi se mai adaugă și sporuri. Mă abțin de la a comenta ceva în legătură cu salariul medicului din România”, a spus dr. Ioan Lazăr, managerul Spitalului Județean Neamț.

Marian TEODOROF

Articolul precedentDelegația de la Roanne a sosit la Piatra Neamț
Articolul următorAu fost “Zilele Eminescu”