0:00

Salariile celor peste 1.600 de angajați ai Spitalului Județean de Urgență se dau pe 13 aprilie, nu zilele acestea.

Astăzi, 5 aprilie, dr. Cristina Iacob Atănăsoaie, managerul interimar al spitalului, a infirmat orice speranță că salariile ar putea intra pe carduri înainte de Paște: ”Sub nicio formă nu se dau salariile înainte de data de 13 aprilie, fiindcă nu suntem bugetari, suntem unitate finanțată exclusiv din venituri proprii. La noi, ordonator principal de credite este Consiliul Județean. Probabil este vorba de unitățile sanitare din subordinea Ministerului Sănătății. Nu se știa că pot fi cerute mai devreme. Salariile vor fi date probabil pe 13 aprilie, fiindcă 15 aprilie cade duminică. Dacă nu se schimba nimic în legea salarizării, cu siguranță puteam face calculele, dacă și secțiile își făceau pontajele, fiindcă salariile se dau după pontaje. De o săptămână eu spun la toată lumea că salariile în Spitalul Județean nu se pot da înainte de 13!”.

Cât privește noile salarii, ce ar urma să se acorde pe luna martie angajaților din SJU Piatra Neamț, acestea nu vor cumula sporurile la nivelul maxim prevăzut în noul regulament. După ce, acum două zile, managerul interimar declara că se fac calcule pe nivelul maxim de sporuri (detalii aici) astăzi, 5 aprilie, conducerea spitalului spune că se caută soluții pentru acordarea sporurilor măcar la nivelul minim. Altfel, ar însemna ca salariile să înghită și banii pentru funcționarea spitalului, adică fondurile pentru medicamente, dezinfectanți, materiale sanitare. ”Cu toate sporurile din regulament date la maxim, se depășește plafonul de 30% stabilit prin lege, ajungem la 55%. Calculele care se fac acum sunt pe sporurile la minim și nici așa nu știm dacă ne încadrăm. Sunt foarte mulți salariați, locuri de muncă expuse riscurilor sunt foarte multe, se va depăși plafonul de 30% la sporuri și cu pragurile minime. Eu, ca manager, îmi asum răspunderea ca în afară de aceste sporuri la minim, să nu se mai taie din alte părți. Noi am vrut să calculăm influențele salariale cu sporurile la maxim, să trimitem la Casa de Asigurări, de unde ne vin banii, și să încheiem actele adiționale, dar ordonatorul de credite nu ne permite. Salariile se calculează în funcție de pontajele de pe secție”, a declarat dr. Cristina Iacob Atănăsoaie.

Cert, în acest moment, este faptul că ”deocamdată, nu am văzut salarii mai mici decât în luna martie. Probabil că angajații se așteptau ca la salarii mărite, să aibă și același spor mare. Medicii și asistenții iau salarii mărite, fără discuții. Dar spitalul trebuie să aibă bani și de funcționare. Cu nivelul sporurilor la minim, rămânem și cu bani pentru funcționarea spitalului, la fel cu anul trecut. Ne încadrăm, fiindcă de la Casa de Asigurări primim diferența salarială pe creșterea de la 1 martie”.

Rămâne de văzut, după calculele finale, dacă și unde vor fi acordate sporurile minim posibile, mai ales că, în regulamentul de sporuri, se prevede că acestea se dau pentru timpul efectiv stat într-un anumit loc de muncă expus riscurilor și numai dacă se încadrează în prevederile bugetare. (C.I.)

Articolul precedentSUPRAVIEȚUITORUL
Articolul următorFostul primar Olaru a scăpat de 3 infracțiuni datorită prescripției
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.