0:00

 Pacientele din Maternitatea Spitalului Județean Neamț pot sta liniștite, deoarece conducerea unității a precizat că au fost remediate defecțiunile pe care echipa de inspectori de la Ministerul Sănătății le-a descoperit în urmă cu aproximativ o lună. Atunci, inspectorii veniseră să facă recepția finală a lucrărilor de la Maternitatea care, în toamna lui 2013, fusese inaugurată în prezența fostului ministru al Sănătății, Eugen Nicolăescu. De altfel, Maternitatea a fost schimbată în totalitate încă din 2011, după lucrări de modernizare care, împreună cu noua aparatură medicală, au ajuns până la aproape 5 milioane de euro. În urmă cu o lună, înainte de a se face recepția finală, inspectorii de la minister au descoperit că instalația de ventilație a blocului operator nu funcționa în parametri normali, că trebuiau izolate niște conducte termice etc. În urma raportului, reieșea că reprezentanții spitalului au termen la dispoziție timp de două săptămâni pentru a pune lucrurile la punct. Potrivit celor spuse de ing. Constantin Neacșu de la Spitalul Județean, aceste defecțiuni au fost rezolvate.

„Nu le-aș numi nereguli cele descoperite de inspectorii de la Minister. Au fost defecțiuni de uzură care pot apărea oricând. Bineînțeles că acestea ies acum din termenul de garanție așa încât dacă se vor mai defecta va trebui să le suporte spitalul din fonduri proprii. Noi am remediat ceea ce s-a descoperit atunci, așa încât recepția finală s-a desfășurat în bune condiții”. (M.T.)

Articolul precedentControale ANPC la fructe și legume
Articolul următorRăzboieni: Asfaltări