0:00

Spitalul Bicaz, la degetul mic al ministrului, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Sănătatea bicăjenilor rămâne în continuare în stand-by. După mai bine de o lună de zile de la vizita ministrului Sănătății la Piatra Neamț, spitalul de la Bicaz este și acum închis. Mai mult, în timpul vizite în Neamț, oficialul anunța că spitalul de la Bicaz se va deschide după ce se va face o evaluare a numărului de paturi la nivel național. Termenul avansat în declarații a fost de „o lună sau două”. Momentan, la spital se fac ultimele retușuri, dar primarul afirmă că sunt pregătiți pentru a deschide porțile definitv. „Lipsește doar ordinul de ministru. E interesant cum, în continuare, primim înștiințări de la centru ca și cum spitalului nostru nu i-au fost tăiate finanțările. Lumea se întreabă de ce nu-i dăm drumul cu cele 40 de paturi care ne-au fost alocate de la Bălțătești. Răspunsul este același. Așteptăm un ordin de ministru care să ne permită să începem activitatea. Și sperăm să o facem măcar cu numărul de paturi pe care l-am avut înainte de aprilie 2011, adică cu 97 de paturi”, a precizat Nicolae Sălăgean, edilul orașului Bicaz. Pentru evaluarea numărului de paturi la nivel național nu s-a stabilit o dată exactă, iar în momentul de față ministrul Nicolăescu pare mai mult preocupat de adoptarea pachetului de bază de servicii medicale. (M.T.)

Articolul precedentPieton lovit pe trecere
Articolul următorLiga I – etapa a 11-a