0:00

* Zenovica Diaconu are de stat 3 ani după gratii şi a fost încarcerată în Penitenciarul Târgşor

Zenovica Diaconu, soţia comisarului şef Gheorghe Diaconu din cadrul IPJ Neamţ, a fost condamnată definitiv la 3 ani de închisoare, pentru înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, după ani de procese începute la Judecătoria Piatra Neamţ şi terminate la Curtea de Apel Bacău. Tot ce a reuşit să obţină după ce a atacat sentinţa de la Piatra Neamţ a fost o reducere de un an a pedepsei iniţiale, care a fost de 4 ani. Zenovica Diaconu a fost o vreme femeie de afaceri şi a administrat un bar din oraş, care a dat faliment în cele din urmă. În încercarea de a-şi salva afacerea Zenovica Diaconu şi-a pus angajaţii să ia credite de la mai multe bănci – OTP Bank, BRD, Bancpost şi Raiffeisen, care au fost părţi în proces.

Pentru ca fiecare din cei 5 angajaţi (trimişi şi ei în judecată, dar „salvaţi” cu pedepse cu suspendare) să reuşească să ia credite cât mai mari, adeverinţele de salariu au fost ”modificate” corespunzător, în sensul majorării „convenabile”. Numai că nici unul dintre ei nu a putut achita ratele, iar băncile au rămas în pagubă şi s-au adresat poliţiei. Tot poliţiei s-au adresat şi partenerii de afaceri ai femeii, unii păcăliţi cu file CEC fără acoperire, care n-au mai reuşit să-şi recupereze banii nici în ziua de azi.

Zenovica Diaconu nu a avut dosare doar la poliţie, ci şi o sumedenie de procese pe rolul Judecătoriei Piatra Neamţ, cu diverşi creditori cărora le datorează bani prin intreprinderea sa individuală, intrată în insolvenţă. Mai nou, pe procesul de înşelăciune, a cărui sentinţă a rămas definitivă la Bacău, există o cerere de revizuire al cărei prim termen a fost stabilit pentru luna mai 2014. Până la soluţionarea cauzei, ale cărei şanse depind de „elementele noi” apărute în dosar, Zenovica Diaconu rămâne în Penitenciarul Târgşor, unde s-a predat, condusă de soţul ei, imediat ce s-a pronunţat instanţa de la Bacău. (C. MIRCEA)

Articolul precedentMieii târgnemţenilor
Articolul următorMăsuri anti-incendiu pentru perioada Paştelui