Interlocutorul meu este cel mai important colecţionar român, decan de vârstă al filateliştilor, autorul volumului “Istoria cartofiliei româneşti”, o carte de căpătâi pentru colecţionari. Născut la 4 octombrie 1930, în Roman, este fiu şi nepot de preoţi. Numele lui figurează în lista victimelor din temniţele comuniste cu aceste date: “Împreunã cu colegii săi, Stegaru Emilian, Socor Ovidiu şi Anton Teodor, la festivitatea de 1 mai 1948, au luat portretul lui Stalin şi, mimând o procesiune de înmormântare, l-au plimbat pe culoarele şcolii până în clasă, unde l-au aşezat cu capul în jos şi cu faţa la perete. S-a eliberat un mandat de arestare (5.184/14 august 1948) şi copiii au fost daţi în urmărire. Silviu Dragomir a stat ascuns până în ziua procesului, când s-a prezentat în boxă alături de colegii săi. Condamnat la un an închisoare pentru că, prin gestul său, a încercat să facă agitaţie împotriva formei de guvernământ, rezultând un pericol social”. Prezent la Târgul colecţionarilor organizat la Piatra Neamţ săptămâna trecută de Asociaţia filateliştilor Piatra Neamţ (preşedinte, ing. Viorel Nicolau), a avut amabilitatea să ne acorde un scurt interviu.
– De când aveţi pasiunea asta cu colecţionatul?
– Domnule, de mic copil am căpătat această pasiune, respectiv de când venea Nicolae Iorga la bunicul meu, la Liga culturală română de la Oituz. Am poze de atunci cu Iorga, cu tata – care era şeful bibliotecii acestei Ligi. Ea era sub patronajul lui bunică-miu, Iulian Dragomir. Ţin minte că venea Regele Mihai aici, în fiecare an la 6 august. Îl aştepta garda de onoare. Steagul luptelor din primul Război Mondial de la Cireşoaia l-am donat la aşa-zisul muzeu de la Oituz. Nu mai ştiu dacă cei de aici au făcut şi muzeu, că nu am mai ajuns pe acolo.
-Sunteţi colecţionar doar de timbre?
– De toate, de toate, toată colecţionistica am îmbrăţişat-o. Am început cu filatelia, care era cea mai frumoasă. Apoi am început să colecţionez cărţi poştale, după care au urmat şi celelalte, numismatica, toate celelalte variante colecţionistice.
– Material, mai rentează acestă pasiune?
– Nu, nu. Nu mai rentează acum, dar a rentat odinioară. Tineretul nu mai este atras de astfel de pasiuni. Tineretul avea pe vremuri hobby-uri destul de “empirice”, ca să spun aşa. Colecţiona de toate, de la şerveţele de hârtie până la etichete de bere. Nu mai au astfel de preocupări tinerii din ziua de azi.
– Aveţi vreun timbru “cap de bour”?
– Am cum să nu, iată-l. Dacă aveţi o sută de euro, acum îl vând. Dar este din emisiunea a doua. Cel din prima costă cap cât un apartament mare în centrul Bucureştiului.
– De ce diferenţa asta aşa de mare?
– Cele din prima emisiune sunt mai puţine. Au rămas doar vreo nouă sute şi ceva de bucăţi, din toate valorile; unele pe plicuri, unele independente, ca marcă poştală. Erau de 27 de parale, 54 de parale, 81 de parale şi 108 parale, care era echivalentul francilor.
– V-aţi născut la Roman, deci aveţi legături şi cu Piatra Neamţ…
– Sigur că am. Eu m-am născut la Roman, am făcut liceul acolo până în clasa a 6-a, după care m-am mutat, obligat de împrejurări, la Bucureşti, la “Dimitrie Cantemir”, apoi am terminat Politehnica din Bucureşti. Soţia mea, Tereza Dragomir, născută Zburlea, era pietreancă.
– Ce pasiuni mai aveţi?
– Una din ele, care îmi vine acum în memorie este cea legată de coborârile pe apele repezi de munte. Am făcut în tinereţe două astfel de coborâri. Am pornit de la Cârlibaba. Am scris despre asta în cărţile mele
– Mai aveţi şi alte cărţi scrise?
– Am 26 de cărţi.
– Sunteţi, probabil şi membru al Uniunii Scriitorilor…
– Nu, nu. Nu mi-a plăcut să mă înregimentez în nici o formaţiune. Am fost revoluţionar, dar nu m-am gândit niciodată la un carnet de revoluţionar. Nu m-am înscris nici la scriitori.
– Lumea colecţionarilor pare a fi una destul de ciudată…
– Din păcate, în ultima vreme, lumea – şi mă refer în special la intelectuali – a cam dispreţuit lumea colecţionistică. Din această cauză s-au petrecut lucruri dureroase; din cauza deceselor unele colecţii au rămas de izbelişte, sau s-au vândut pe mai-nimica. Au rămas pe mâna unor oameni care nu ştiau a preţui valoarea acestora. S-au pierdut multe valori naţionale.
Nicolae SAVA
