0:00

Septembrie cu ultimatum la Apa Serv, ZCH NEWS - sursa ta de informații

”Ori intrați în ritm, ori ne despărțim”

Ședința de monitorizare lunară pe proiectul european ”Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Neamț” a semănat ieri cu un show marca Gheorghiță Zaharia, director de dezvoltare la Apa Serv, acompaniat de inginerul care a făcut o scurtă prezentare a stadiului de execuție a fiecărui contract din proiect. Din start trebuie precizat că s-a dorit o ședință din care să se iasă cu niște soluții, dar care s-a tranformat pe alocuri într-una de pus la zid câțiva titulari de contracte, care promovează competența occidentală peste grămezi de metehne românești. Fără a respecta o ordine a discuțiilor, vom încerca o ierarhizare a problemelor apărute în derularea proiectului, unele atât de grave încât s-a ajuns la ultimatumuri: ”Ori intrați în ritm, ori pe 15 septembrie ne despărțim”, vorba lui Ionuț Cătălin Dughir. Cu toate consecințele care ar decurge din aceste despărțiri.

Timpul curge, lucrările stau

Situația cea mai gravă pare să fie pe CL6, contract aferent zonei Roman, unde titular de contract este Passavant-Roediger GmbH, care trebuie să modernizeze stația de epurare. Cifrele au căzut în ședință ca niște gloanțe: în acest moment, a trecut 62% din timpul acordat pentru terminarea lucrărilor, contractul fiind semnat în ianuarie 2012; stadiul de execuție este la 15% și plățile au ajuns la 14%, incluzând aici și avansul. În sinteză, inginerul care a prezentat aceste cifre a vorbit despre scăderea ritmului de lucru, a numărului de muncitori, că de doi ani și ceva nu s-a finalizat niciun obiectiv din cele peste 45 prevăzute în contract. Reprezentantul de la Passavant a părut ușor dezorientat, mai ales când toată lumea l-a luat la întrebări. La un moment dat, a părut chiar ușor răzvrătit împotriva șefilor săi. Și-a luat angajamentul că, până pe 25 decembrie, va finaliza ”lucrări civile” la câteva din obiective. A vorbit despre managementul firmei, care nu prea acordă proiectului, a vorbit despre frecții la picior de lemn și de neimplicarea factorilor decizionali: ”Întrebarea este dacă avem putere și voință”. De aici a pornit sarabanda.

Unul dintre responsabilii proiectului, a pus punctul pe i: ”M-am săturat să vă aud cum vă plângeți de milă! Eu am propus rezilierea o dată, pe 15 septembrie o s-o propun iarăși. Domnule, 1.000% sunteți în situație de risc pentru proiect!”

Cătălin Dughir, directorul Apa Serv, a izbucnit când a aflat că staff-ul firmei germane era la Roman și n-a venit la ședință: ”Noi am făcut tot ce era necesar, am făcut întâlniri, am vrut să vă considerăm un partener și o firmă serioasă, dar nu se mai poate. Dacă pe 15 septembrie ne despărțim, nici măcar nu ne putem strânge mâna, pentru că nu v-ați ținut de nicio promisiune! Eu am să fiu cel care voi susține la minister că nu vă respectați contractele și nu sunteți o firmă serioasă!”

Din sală, diverși responsabili implicați în proiect au completat: ”Trebuie recuperat avansul dat la Passavant prin refacturare și, dacă în 30 de zile nu se dau banii, să solicităm insolvența, mai ales că acum legislația permite acest lucru mai ușor”. Apropo de avans, ar fi vorba de un milion de euro.

Septembrie cu ultimatum la Apa Serv, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Lăsați concediile!

Cel mai penibil moment al ședinței l-a constituit prestația reprezentantului firmei italiene Costruzioni Dondi SpA. Verdictul din partea inginerului a venit la fel de sec: în contractul CL5, care vizează ”Modernizare staţii de tratare a apei şi apei uzate în Judeţul Neamţ (Târgu Neamţ, Bicaz, Săvinești – Roznov)”, a trecut 24% din timpul alocat și nu s-a făcut nicio plată, pentru că, pe de o parte nu s-au făcut lucrări, iar pe de altă parte, n-a avut cine să întocmească documente financiare pentru avans de lucrări, fiindcă inginerul italian a plecat în august în concediu (!). ”Să nu vă mai gândiți la concediu până când nu terminăm”, a cuvântat directorul Dughir cu această ocazie. Acuzele împotriva italienilor au curs din toate părțile: au depășit termenul de proiectare, au un singur om per proces tehnologic, care a fost trei săptămâni în concediu. Italianul, probabil bun înțelegător al limbii române dacă ne luăm după datul aprobator din cap, a cuvântat în limba sa maternă, cum că ”Toată situația este destul de evidentă (sic!), suntem conștienți de problemă și încercăm să facem tot posibilul pentru recuperare”.

Conducerea reunită a Apa Serv, directorii Dughir și Zaharia, i-au pus în vedere italianului că ”Ori intrați în ritm, lăsați concediile, ori ne despărțim în septembrie!”. În acel moment au intervenit oamenii de legătură din teren: ”N-au cum să intre în ritm, nu au bani nici să plătească panourile de informare” și ”Nu au deschis nici măcar cont bancar în România!” Această ultimă informație a deschis o altă discuție, conexă, cea a avansului. I s-a atras atenția italianului că avansul trebuie justificat pe lucrări la acest proiect, nu la altele, și că nu mai este timp de tergiversări.

Valentin BĂLĂNESCU

Articolul precedentMorţii şi viii lui Arafat
Articolul următorMitropolitul Teofan și Arhiepiscopul Teodosie la Hramul Mănăstirii Secu