0:00

Senator Liviu Bumbu: Paşi spre normalitate, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiCa urmare a retrocedării multor suprafeţe de păduri, o serie de lucrări de geniu specifice (drumuri forestiere, amenajări de torenţi, podeţe, lucrări de arta etc.) au fost practic abandonate de către Romsilva, sub motiv că nu se mai aflau pe suprafeţele deţinute anterior de către aceasta. În cele mai multe cazuri, s-au degradat, creând mari probleme locuitorilor din zonă şi constituind un real pericol.

La solicitarea expresă, uneori chiar imperativă, a unor primari din zona de munte (Farcaşa, Borca etc. ) am iniţiat o propunere legislativă în anul 2013 prin care se crează posibilitatea ca Romsilva să poata transfera aceste lucrări şi terenurile aferente lor cu titlu gratuit în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora. Conform legislaţiei în vigoare şi cu precizarea prevăzută în textul initiaţivei, cheltuielile pentru lucrările cadastrale şi intabulare vor fi suportate de către Romsilva.

În data de 23.09.2013 propunerea legislativă a fost adoptata de Senat în urma votului favorabil de la patru comisii şi trimisă spre dezbatere Ia Camera Deputaţilor. După o serie de tergiversări, în data de 22.04.2015 a fost adoptată şi aici în urma votului din plen.

Pe aceasta cale, ţin să mulţumesc colegilor care au susţinut propunerea legislativă, mai ales domnului deputat Ioan Munteanu şi domnului deputat Liviu Harbuz care sunt şi coautori ai acesteia.

Senator Liviu Octavian Bumbu

Articolul precedentNEAMŢ: Mircea Pintilie, paşi spre Mişcarea Populară
Articolul următorVeste tristă: a murit Mihaela Achiroaie
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.