0:00

Agenda curentă de lucru a URBAN a cuprins, ieri şi azi, două şedinţe importante. Ieri, ca puncte principale pe ordinea de zi a Consiliului de administraţie s-au aflat aprobarea Contractului Colectiv de Muncă, a organigramei societăţii şi înaintarea unei propuneri de Hotărâre de consiliu local prin care să fie aprobat planul de măsuri pentru această perioadă. Astăzi, în Adunarea Generală a Acţionarilor, urmează avizarea celor decise de Consiliul de Administraţie. Printre acţiunile anunţate se numără şi participarea societăţii la ornarea de sărbători a municipiului Piatra Neamţ, în calitate de subcontractor al firmei LUCRIS SERV, firma abonată în mod tradiţional la aceste lucrări.

Încă o aerotermă pentru cortul din Piaţa Centrală

Primele semne de iarnă nu tulbură activitatea CMI URBAN. Conducerea societăţii, prin vocea directorului general Ioan Fiterău, apreciază că au luat toate măsurile necesare şi sunt pregătiţi pentru zile mai dificile, mai friguroase decât acum. O primă acţiune vizează cortul ridicat în Piaţa Centrală, unde va fi instalată pentru început încă o aerotermă.

Se caută în continuare un demolator

Publicul larg a aflat deja despre eşecul licitaţiei de săptămâna trecută pentru desemnarea unei firme care să execute ultimele demolări „de ajustare” la cele două pavilioane rămase oarecum în picioare în Piaţa Centrală, potrivit acordului la care s-a ajuns între proiectantul local şi expertul tehnic al firmei de reasigurare Crawford & Company. Opţiunea rămasă conducerii CMI URBAN, încredinţarea directă, depinde de concretizarea unor oferte competitive. În afară de cea anunţată zilele trecute, după termenul de licitaţie, nu sunt alte noutăţi. Directorul general Ioan Fiterău speră să nu intre în criză de timp, astfel încât să nu apară noi probleme în finalizarea dosarului de daună.

Grupaj realizat de Tiberiu COŞOVA

Articolul precedentPoliţia Neamţ va primi 3 autoturisme Dacia Duster
Articolul următorInspectoratul Școlar angajează cu „sfert” de normă