O ordonanță de urgență adoptată vineri, 4 august, prevedere majorarea sprijinului financiar pentru persoane cu dizabilități, menționează un comunicat de presă dat de Guvern. Această ordonanță modifică Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

ub.ro

Una dintre cele mai importante modificări cuprinse în ordonanța de urgență se referă la modalitatea de actualizare a cuantumului drepturilor acordate persoanelor cu handicap, respectiv prin raportare la Indicatorul Social de Referință (ISR). Anterior, aceste drepturi erau raportate la Indicele Pretului de Consum (IPC). Comunicatul de presă al Guvernului prezintă cum se vor modifica ajutoarele acordate persoanelor cu handicap:

„Majorarea valorii sprijinului financiar acordat persoanelor cu handicap în raport cu ISR va avea loc în două etape: prima – începând cu 1 ianuarie 2018, iar cea de-a doua – de la 1 iulie 2018, astfel:

Începând cu 1 ianuarie 2018, vor crește:

a. indemnizaţia lunară, indiferent de venituri, care va reprezenta:

  • 65% din ISR pentru adultul cu handicap grav;
  • 50% din ISR, pentru adultul cu handicap accentuat;

b. bugetul personal complementar lunar, indiferent de venituri, care va reprezenta:

  • 25% din ISR, pentru adultul cu handicap grav;
  • 20% din ISR, pentru adultul cu handicap accentuat;
  • 10% din ISR, pentru adultul cu handicap mediu;

c. prestaţia socială, pe perioada în care părintele sau persoana desemnată are în îngrijire, supraveghere şi întreţinere copil cu handicap, reprezentând:

  • 50% din ISR, în cazul copilului cu handicap grav;
  • 30% din ISR, în cazul copilului cu handicap accentuat;
  • 10% din ISR, în cazul copilului cu handicap mediu.

Începând cu 1 iulie 2018 vor crește:

a. indemnizaţia lunară, indiferent de venituri, reprezentând:

  • 70% din ISR pentru adultul cu handicap grav;
  • 53% din ISR, pentru adultul cu handicap accentuat.

b. bugetul personal complementar lunar, indiferent de venituri, reprezentând:

  • 30% din ISR;
  • 22% din ISR;
  • 12% din ISR, pentru adultul cu handicap mediu;

c. prestaţia socială, pe perioada în care părintele sau persoana desemnată are în îngrijire, supraveghere şi întreţinere copil cu handicap, reprezentând:

  • 60% din ISR, în cazul copilului cu handicap grav;
  • 35% din ISR, în cazul copilului cu handicap accentuat;
  • 12% din ISR, în cazul copilului cu handicap mediu.

Copiii cu dizabilităţi vor beneficia de creșterea sprijinului financiar după cum urmează: din luna ianuarie 2018, 135% pentru gradul grav, pentru gradul accentuat 89%, în timp ce pentru gradul mediu majorarea va fi 28%. Din luna iulie 2018, se va aplica o nouă majorare în cazul copiilor cu dizabilități, în cuantum de 20% pentru gradul grav, 16% pentru gradul accentuat şi 20% pentru gradul mediu.

O altă noutate a actului normativ o constituie obligația instituțiilor publice cu peste 50 de salariați de a organiza concursuri dedicate angajării persoanelor cu dizabilități”.

 

pietricica turism