0:00

Pe scurt …, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Şi-a legat fosta nevastă de copac

După 7 ani de războaie, timp în care Constantin Perju (57 de ani) din Doljeşti a primit două condamnări pentru conflictele cu fosta soţie, individului i-au venit în minte „tactici” noi. În noaptea de 12 spre 13 septembrie şi-a legat fosta nevastă fedeleş de un nuc din grădină şi, ca să fie sigur că nu scapă, i-a trecut sfori peste mâini, peste picioare şi peste brâu. După doar 5 minute, unul din copii şi-a eliberat mama, care a depus plângere la poliţie. În ziua de 15 septembrie, Perju a fost găsit de agenţii din Doljeşti şi reţinut pentru 24 de ore, iar ieri a fost dus la Parchetul Roman, unde urma să fie anchetat pentru lipsire de libertate în mod ilegal. Procurorul de caz a ţinut cont de faptul că individul şi soţia sa au divorţat din 2007, iar de atunci încoace o ţine într-o recidivă, cu loviri, furturi şi refuzul de a participa financiar la creşterea copiilor care erau încă minori la data divorţului. Prin urmare, magistratul a decis că Perju nu merită clemenţă şi l-a prezentat Judecătoriei Roman, cu propunerea de arestare preventivă.

Poliţiştii – cu ochii pe căruţele cu porumb

Pentru că a început sezonul furturilor din recoltele de pe câmp, poliţiştii din tot judeţul stau cu ochii pe căruţele încărcate cu porumb sau cartofi şi verifică de unde provin „roadele pământului”. După ce a fost prins un individ care furase porumb de la o societate agricolă din Cordun, în după amiaza de 15 septembrie, poliţiştii de la Secţia Rurală Săvineşti au găsit în trafic alţi 4 „bărbaţi harnici”. În căruţa lor erau cam 100 kg de porumb ştiuleţi furaţi de pe terenul unui om din Săvineşti. Indivizii au rămas fără pradă şi s-au ales cu dosar penal pentru furt.

Şofer înarmat cu o carabină

Un control al poliţiştilor din Piatra Neamţ, făcut în seara de 15 septembrie, în jurul orei 23,30, a dus la identificarea unui şofer înarmat. Tânărul, în vârstă de 26 de ani, este de loc din comuna Ştefan cel Mare şi conducea un autoturism prin oraş. Poliţiştii l-au tras pe dreapta pentru o verificare de rutină şi au observat în autoturism o carabină cu aer comprimat, de calibru 4,5 mm, pentru care bărbatul nu avea acte. Arma nu este letală, dar este supusă autorizării, aşa că şoferului i s-a întocmit dosar penal.

Căruţă lovită în plin de maşina unei femei

Un bătrân de 71 de ani şi un tânăr de 17 ani au fost răniţi grav, în seara de 15 septembrie, după ce un autoturism a lovit în plin căruţa în care se aflau. Accidentul s-a petrecut puţin după ora 20, pe DN 15 B, în localitatea Stânca din comuna Pipirig. La volanul maşinii se afla o femeie de 25 de ani din Bălţăteşti, care s-a angajat în depăşire într-o zonă în care era marcaj longitudinal continuu, tocmai pentru că vizibilitatea nu permitea efectuarea unei astfel de manevre în condiţii de siguranţă. Autoturismul a intrat în căruţa care venea din sens opus, iar ocupanţii atelajului au fost aruncaţi pe şosea. Căruţaşul a suferit o fractură deschisă la gamba stângă şi două fracturi costale, iar băiatul de 17 ani a fost diagnosticat cu fractură de femur. Amândoi au fost duşi, iniţial, la Spitalul Târgu Neamţ şi transferaţi apoi la Spitalul Judeţean, în secţia de ortopedie. Conducătoarea auto este cercetată pentru vătămare corporală gravă din culpă.

Grupaj de C. MIRCEA

Articolul precedentLidl învaţă copiii să fie pietoni responsabili
Articolul următorJoi, la Muzeul de artă Piatra Neamţ Lucia Puşcaşu şi „Cetatea (sa) de vise