0:00

Scandal şi focuri de armă la „Deja vu”, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiUn apel la 112, făcut în noaptea de 8 spre 9 aprilie, puţin după ora 2:00, anunţa că în faţa restaurantului „Deja Vu” din Piatra-Neamţ (fostul Duo Fast) este în desfăşurare o bătaie între două grupuri de cetăţeni, iar doi dintre ei au tras cu pistoalele. Poliţiştii care au intervenit au constatat că de fiecare parte a baricadei erau câte 3-4 indivizi, care s-au încăierat în restaurant din cauza dedicaţiilor (manele mai noi vs manele mai vechi) şi s-au desfăşurat în parcare, unde fiecare dintre ei a fost şi victimă şi agresor în acelaşi timp. Niciunul nu a fost atât de bătut încât să ajungă la spital şi probabil nici nu va depune cineva plângere pentru lovire, însă partea cu pistoalele a atras, în mod special, atenţia poliţiştilor. Unul dintre „pistolari” a făcut uz de armă cu bile din aluminiu şi a demonstrat că muniţia este suficient de puternică încât să treacă prin geamul unui autoturism, iar al doilea avea un pistol cu gaze pentru care ar fi avut nevoie de un aviz ca să-l poată folosi. Ambii au fost duşi la audieri la Poliţia Piatra-Neamţ şi au şanse mari să fie reţinuţi, în cursul zilei de astăzi, 9 aprilie. (C.M.)

Articolul precedentDoi turişti din Noua Zeelandă s-au rătăcit în Ceahlău fugind de un urs
Articolul următorViol urmat de moartea victimei, arestare în ziua de Paşti
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.