0:00

Ieri, pe scena Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, protagoniștii de succes ai învățământului nemțean au fost aplaudați la scenă deschisă pentru rezultatele obținute în anul școlar 2013-2014. A fost o zi în care toți “actorii” implicați în creșterea actului educațional și în șlefuirea de caractere au fost răsplătiți cu cel mai mare dar: RECUNOȘTINȚA. Despre asta a fost vorba ieri, de ziua dedicată Sărbătorii Școlii Nemțene, un eveniment care a adus laolaltă elevi, profesori, părinți, inspector școlari, reprezentanți ai autorităților locale și județene. La festivitatea de premiere au fost răsplătiți cei 42 de elevi care au obținut rezultate notabile și care au purtat cu mândrie numele județului atât la competiții naționale, cât și la cele internaționale. Aici, ar fi de precizat că o parte din elevii chemați să-și ridice premiile nu s-au prezentat, deoarece acum sunt studenți ai cunoscutelor universități din țară și străinătate. Alături de acești elevi au fost felicitați și profesorii coordonatori, care le-au insuflat elevilor pasiunea și dăruirea pentru obținerea succesului. Un moment deosebit de emoționat intitulat de organizatori „Domnul Trandafir” a fost acela în care aproximativ 20 de cadre didactice au fost premiate pentru activitate educațională de până acum. Seria felicitărilor a început cu un moment de reculegere în amintirea celui care, din păcate, nu a avut cum să-și ridice premiul. Este vorba despre profesorul Viorel Mihuț, fost director al Școlii Gimnaziale Nr. 3 din Piatra Neamț, care a trecut la cele veșnice în vara acestui an. Totodată, nu au fost uitați nici partenerii educaționali, fie ei politicieni sau oameni care au contribuit financiar la susținerea școlilor și elevilor. Mai trebuie amintit faptul că această gală a fost „întreruptă” oportun cu mai multe momente muzicale în care elevii ai mai multor școli din județ au înălțat colindele lor către sufletul auditoriului. În încheiere, prof. Viorel Stan, inpsectorul școlar general al IȘJ Neamț a mulțumit colegilor inspectori pentru aportul deosebit pe care l-au avut în organizarea galei, o reală reușită ce trebuie să rămână o tradiție în elogierea învățământului de calitate. (M. TEODOROF)

Sărbătoarea Școlii Nemțene: ELOGIU ÎNVĂȚĂMÂNTULUI NEMȚEAN, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiSărbătoarea Școlii Nemțene: ELOGIU ÎNVĂȚĂMÂNTULUI NEMȚEAN, ZCH NEWS - sursa ta de informații

„Distinși invitați, stimați colegi, dragi elevi olimpici bine ați venit la cea de-a doua ediție a Sărbătorii Școlii Nemțene! Ediția din acest an reunește, deopotrivă, pe elevii performanți și pe profesorii lor, pe toți cei care în anul 2014 și-au adjudecat premii la competițiile naționale și internaționale. Ne onorează prezența la această sărbătoare a Școlii nemțene a membrilor Parlamentului României, domni senatori și deputați de Neamț, cărora le mulțumim pentru că au găsit întodeauna timp și resurse pentru a acorda sprijin constant activității din preuniversitarul nemțean. Au avut amabilitatea să răspundă prezent invitației noastre și reprezentanții instituțiilor județene: Consiliul Județean Neamț și Prefectura Județului Neamț, care, alături de partenerii educaționali, ne-au ajutat în realizarea obiectivelor Școlii Nemțene. Ne bucură participarea la sărbătoarea noastră a oamenilor școlii nemțene: educatoare, învățători, profesori, directori și părinți. Aș vrea să le mulțumesc în acest moment și sponsorilor noștri generoși, care au susținut întotdeauna activitățile din învățământul nemțean: competiții, olimpiade, festivaluri, proiecte educaționale, etc. Cred cu putere că, paginile de performanță se scriu cu efort, cu trudă multă, dar, mai ales, cu multă dragoste. Dragoste de învățătură, drag de competiție, dorință de afirmare, bucuria de a fi folositor, credința în succes. Rezultatele pe care Școala nemțeană le-a înregistrat în anul școlar 2013-2014 vin să confirme valoarea și preocuparea pentru excelență, haine pe care le îmbracă activitatea din învățământul preuniversitar nemțean. Vă felicit, dragi elevi olimpici, pentru rezultatele foarte bune pe care le-ați obținut în anul școlar trecut la olimpiade și concursuri, la competiții naționale și internaționale! Ați demonstrat că, prin învățare susținută, puteți să vă exprimați mulțumirea față de mentorii voștri, cei care v-au arătat drumul spre podium! Sărbătoarea de astăzi este a voastră, dragi elevi olimpici, iar noi vă mulțumim pentu că putem fi alături de voi, să ne bucurăm de aceste momente. Pe dv, stimați colegi, care i-ați condus pe olimpici spre marea performanță, vă felicit, deopotrivă! Ați probat, de-a lungul timpului, că nimic nu este prea mult și niciun efort nu este prea mare pentru scrierea performanței. Vă felicit și pentru bucuria de a trăi împreună aceste moment de sărbătoare! Vă adresez felicitări tuturor celor care ați contribuit la succesul declarat al Școlii nemțene! Dv, colaboratorii și susținătorii activității de performanță, vă mulțumim din toată inima! Oamenilor Școlii nemțene, celor care trudesc în fiecare zi pentru configurarea reușitei, vă adresez calde mulțumiri! Vă felicit pentru tot ce împliniți în spațiul generos al școlii! Stimați părinți ai elevilor olimpici și ai tuturor elevilor din învățământul preuniversitar nemțean, vă mulțumesc pentru sprijinul pe care îl acordați școlii, pentru implicarea în creșterea calității actului educațional! Și pentru că Sărbătoarea Școlii Nemțene de astăzi prefațează sărbătorile de iarnă, permiteți-mi ca, în numele conducerii Inspectoratului Școlar Județean Nemțean și al meu personal, dv celor care luați parte la această festivitate, să vă urez sănătate, prosperitate, succes în activitatea pe care o desfășurați, iar Bunul Dumnezeu să înmulțească aceste urări! Tuturor vă adresez un călduros La mulți ani!” – Viorel Stan, inspector general şcolar al Inspectoratului Școlar Județean Neamț.

Sărbătoarea Școlii Nemțene: ELOGIU ÎNVĂȚĂMÂNTULUI NEMȚEAN, ZCH NEWS - sursa ta de informații  Sărbătoarea Școlii Nemțene: ELOGIU ÎNVĂȚĂMÂNTULUI NEMȚEAN, ZCH NEWS - sursa ta de informații Sărbătoarea Școlii Nemțene: ELOGIU ÎNVĂȚĂMÂNTULUI NEMȚEAN, ZCH NEWS - sursa ta de informații Sărbătoarea Școlii Nemțene: ELOGIU ÎNVĂȚĂMÂNTULUI NEMȚEAN, ZCH NEWS - sursa ta de informații Sărbătoarea Școlii Nemțene: ELOGIU ÎNVĂȚĂMÂNTULUI NEMȚEAN, ZCH NEWS - sursa ta de informații Sărbătoarea Școlii Nemțene: ELOGIU ÎNVĂȚĂMÂNTULUI NEMȚEAN, ZCH NEWS - sursa ta de informații Sărbătoarea Școlii Nemțene: ELOGIU ÎNVĂȚĂMÂNTULUI NEMȚEAN, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Articolul precedentÎn ultima şedinţă de colegiu, Prefectul şi-a prezentat directorul
Articolul următorProfesorul Darie – spor de pedeapsă la Bacău