0:00

Sărbătoarea muzicii la Iaşi, ZCH NEWS - sursa ta de informații
Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă”

Sfârșitul lunii august aduce, în spațiul educațional și cultural, un eveniment de marcă, dedicat iubitorilor de frumos – tabăra „Iaşi – Music Camp 2015”,  organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi şi Fundaţia Music Camp International.

Astfel, în perioada 23-28 august, la Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă”, 200 de elevi din 14 unități de învățământ ieșene vor descoperi plăcerea de a exersa la diferite instrumente muzicale – vioară, violoncel, clarinet, clopoţei rezonanţi, clopoţei mecanici, blockflute, precum şi de a studia arta cântului coral alături de doamna Connie Fortunato.

Unul dintre momentele așteptate și de către invitați îl constituie Concertul extraordinar susţinut de elevii participanţi la tabără şi acompaniaţi de orchestra de cameră a Filarmonicii de Stat „Moldova”, la Catedrala Catolică “Sfânta Fecioară Maria, Regină”, stabilit pentru ziua de vineri, 28 august 2015, la ora 15.00.

Având certitudinea că noua ediție a acestei tabere se va bucura de succes, le mulțumim partenerilor constanţi, prestigioși și profesioniști: Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă”, Filarmonica de Stat „Moldova”, Biserica Catolică şi Palatul Copiilor. Tuturor participanților – clipe de neuitat, care să îi apropie de lumea fascinantă a muzicii autentice!

“Conducerea ISJ Iași a susținut cu interes acest parteneriat, din două motive: vacanța de vară înseamnă un timp al relaxării, dar poate fi și un timp al comunicării, al ideilor și proiectelor comune pentru tineri de vârste apropiate, dar și pentru că muzica reprezintă o artă ce presupune sensibilitate, emoție artistică, deschidere spre rafinamentul cultural, armonie în care ordinea și materia, ideea și afectul coexistă și ar trebui să fie receptate avizat de către tineri”, a subliniat prof. dr. Camelia Gavrilă, inspector școlar general. (ZCH NEWS)

Articolul precedentElevi ieşeni, în sprijinul refugiaţilor din Ucraina GALERIE FOTO
Articolul următorCase closed: Şoric nu mai vrea să fie avocat!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.