0:00

Liderii din cadrul Uniunii Sindicale Sanitas Neamț sunt precauți când vorbesc despre acțiunile de protest anunțate astăzi, 9 martie, de liderii de la București.

Sanitas Neamţ tratează greva cu… precauţie, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiEva Ungureanu, președinta Sanitas Neamț, susține că sunt șanse mari ca, în cele din urmă, să fie acordate sporuri adecvate personalului medical, care lucrează în secții cu risc și speră în eliminarea diferențelor salariale din sistem, în cele din urmă. „Va fi luni, 12 martie, o ședință extraordinară a Biroului executiv al federației, dar decizia privind protestele o va lua Consiliul Național. Totuși, nu știu dacă se va ajunge iar la proteste, pentru că s-au mai obținut în parlament câteva din amendamentele noastre. Noi am cerut corectarea diferențelor salariale pentru tot personalul din sistemul sanitar, nu doar pentru medici și asistenți. Vor fi soluționate, în cele din urmă, dar trebuie să avem răbdare, pentru că la nivelul guvernului se caută și fondurile necesare”, spune liderul Sanitas Neamț.

Eva Ungureanu mai spune că, așa cum s-a reușit includerea în noua salarizare de la 1 martie și a asistenților medicali și a medicilor din asistența socială, tot așa se va găsi o variantă și pentru alte categorii din Sănătate. „De la 1 martie, salariile cresc cu 75%, însă rămâne în discuție regulamentul de sporuri. Nu poate fi plafonat la 30% sporul care se acordă în psihiatrie, ATI, infecțioase, UPU, fiindcă atunci am putea asista la un alt fel de exod. Dar, discuțiile nu s-au încheiat, în forma actuală sunt unele sporuri care vor crește, ar trebui să fim mulțumiți. Vom vedea ce se va decide la Consiliul Național, săptămâna viitoare”, a conchis Eva Ungureanu.

Despre grevă a vorbit, zilele acestea, și Ionuț Nistor, liderul filialei de la Neamț al sindicatului Solidaritatea Sanitară. (C.I.)

Articolul precedentDezinfecție generală la DSP Neamț
Articolul următorACTUALIZARE L3: CSM Roman- Metalosport Galaţi 11-0
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.