0:00

Sănătate cu bani puţini, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Prefectul George Lazăr și președintele Consiliului Județean Neamț, Culiță Tărâță au participat luni, 12 august, la o întâlnire cu reprezentanții spitalelor din Neamț și cu liderii sindicali din cadrul unităților sanitare din Piatra Neamț, Roman, Târgu Neamț și Alexandru cel Bun. Întâlnirea a avut ca scop stabilirea unui plan de măsuri pentru asigurarea bugetelor respectivelor spitale până la sfârșitul acestui an, plan impus de Ministerul Sănătății. ”Ne confruntăm cu greutăți destul de mari. Pentru Spitalul Județean avem fonduri asigurate până în octombrie inclusiv, atât pentru salarii, cât și pentru asigurarea desfășurării în bune condiții a actului medical. La fel și pentru spitalele care aparțin de Primăriile Roman, Târgu Neamț și Alexandru cel Bun, dar suntem obligați să chivernisim fiecare bănuț, să ajungă acolo unde trebuie pentru asigurarea bunului mers al actului medical. Am găsit înțelegere la Ministerul Sănătății și uite că sunt proiecte concretizate la Spitalul Județean și la Policlinică, proiecte de aproape 6 milioane de euro. Ușor-ușor lucrurile încep să-și revină, nu se întâmplă chiar după dorința mea, dar în condițiile crizei actuale… Am discutat și cu sindicatele și ați văzut că lucrurile au început să meargă bine atât din punctul de vedere al comportamentului cadrelor sanitare, cât și în general”, a spus Culiță Tărâță, președinte al CJ Neamț.

În același context, președintele Tărâță a amintit și despre lipsa specialiștilor din spitalele nemțene, specialiști care evită să vină să lucreze în aceste unități din cauza condițiilor și în special din cauza lipsei unei locuințe care pentru un medic tânăr este vitală.

”Ar fi trebuit abordat altfel modul de a atrage medici tineri care să vină să prindă experiență. Lipsa unei locuințe este unul din motivele pentru care mulți nu rămân la Piatra Neamț. Am făcut demersurile necesare la Ministerul Dezvoltării pentru a ne da 10 din locuințele ANL din Piatra Neamț, pentru a le oferi medicilor care vin să lucreze la Spitalul Județean și nu au o locuință. Eu la Consiliul Județean acum nu am bani, altfel le-aș fi cumpărat și le-aș fi ținut special pentru cadrele medicale”, a mai spus Culită Tărâță, președinte al CJ Neamț. (I. CĂLIN)

Articolul precedentEric a criticat arbitrajul
Articolul următorANTITEZE 33/2013