0:00

Organizația ”Salvați Copiii”, filiala Neamț, a solicitat Primăriei Piatra-Neamț încheierea unui acord prin care să-i fie puse la dispoziție spații, pentru a amplasa cutii necesare unor campanii de strângere de fonduri. În definitiv, așa cum a spus președinta filialei județene, Mihaela Ignatovici, banii ce vor fi adunați vor fi folosiți la dotarea secțiilor/compartimentelor de Neonatologie ale maternităților din spitalele nemțene. Astfel de cutii sunt, în prezent, amplasate atât în Primăria Roman, cât și în alte câteva locații ale unor firme private, din județ, care au dorit să se alăture inițiativei.

”Salvați Copiii” vrea să amplaseze cutii pentru dotarea maternităților din județ, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiDe vreo 4-5 ani, strângem fonduri pentru maternitățile din tot județul. Ceea ce reușim să strângem, la nivel local, reprezintă doar 10% din valoare investițiilor făcute din donații, dar este un punct de pornire și o condiție care arată că este o preocupare. Preocupare necesară pentru a convinge alți donatori mai mari de necesitățile cu care se confruntă maternitățile din județ„, a precizat Ignatovici.

În maternitatea de la Piatra-Neamț s-au făcut cele mai mari investiții, așa cum au anunțat reprezentanții organizației, urmate de cele făcute la Roman și, începând cu anul trecut, Târgu-Neamț. Anul acesta există intenții de a veni cu donații și spre compartimentul de neonatologie care aparține Spitalului Orășenesc Bicaz. (T. Marian)

Articolul precedent5 sfaturi despre cum sa ii ingrijim pe cei in varsta!
Articolul următorAccident grav: femeie spulberată de un şofer beat pe strada General Dăscălescu
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.