izotec

Noul centru de permanență, inaugurat pe 4 mai la Piatra Neamț (strada 1 Decembrie 1918, nr 9, bl. A14 – parter), este cel de-al doilea din cartierul Dărmănești și se adresează locuitorilor de pe străzile Orhei, Petru Rareș, 1 Decembrie, Bd. Dacia și nu numai. Medicii și asistenții vor avea același program ca la toate centrele de permanență din oraș, iar sâmbăta, duminica și sărbătorile legale vor fi asigurate gărzi de câte 24 de ore. La deschidere au fost prezenți primarul Dragoș Chitic, viceprimarul Luminița Vîrlan, director DAS Piatra Neamț, Ana Berea, dar și un sobor de preoți, care au oficiat o slujbă religioasă de sfințire a centrului.

“Este una dintre acțiunile care mie îmi produce cea mai mare bucurie, pentru că ce este mai important decât sănătatea fiecăruia dintre noi? A fost o promisiune dacă vreți, un program pe care l-am prezentat. Astăzi în Piatra Neamț este nevoie de 7 centre de permanență care să acopere practic toate cartierele orașului. De ce Dărmănești? Pentru că e un cartier cu o populație numeroasă și pentru că centrul de permanență de lângă Piața Dărmănești s-a dovedit foarte aglomerat în ultima perioadă. Era nevoie stringent de încă un centru de permanență aici. Practic, astăzi când noi vorbim, considerăm că avem acoperit întreg orașul cu centre de permanență care sunt accesate lună de lună de peste o mie de personae. Este un avantaj și pentru Spitalul de Urgență din Piatra Neamț, pentru UPU în principal pentru că degrevează acel serviciu care uneori este supra-aglomerat și practic, cetățenii care locuiesc în oraș pot apela la serviciile centrelor de permanență. Spațiul, ca și chirie, este asigurat de Primăria Municipiului Piatra Neamț, este o contribuție din partea proprietarului în privința dotărilor și utilităților, este o contribuție din partea CAS Neamț în privința personalului medical.

Toate centrele de permanență din Piatra Neamț funcționează în baza aceluiași program de luni până vineri de la ora 15.00 până la ora 08.00 dimineață, iar sâmbăta și duminica în regim non-stop și zic eu că populația are de astăzi începând, posibilitatea să acceseze acest centru de permanență și sunt convins că o va face. Mulțumesc celor care au contribuit la realizarea acestui proiect, Direcției de Sănătate Publică și Casei de asigurări de Sănătate, colegilor de la Direcția de Asistență Socială și colegilor din Consiliul Local care au susținut acest proiect. Sper ca oamenii din Piatra Neamț să simtă acest sprijin în a beneficia de servicii medicale gratuite”, a declarat Dragoș Chitic, primar al municipiului Piatra Neamț. (E.C.)

ub
pietricica turism