Marile premii – la Timişoara şi Iaşi, menţiunile – la Neamţ

Joi, în prezenţa a numeroşi iubitori de artă plastică – parcă mai mulţi ca niciodată, încât nu au mai încăput în cea mai mare sală de la parterul Muzeului de artă Piatra Neamţ, proaspăt renovat – s-a deschis expoziţia Bienalei de artă plastică „Lascăr Vorel”. Deşi poartă un număr ghinionist, 13, această ediţie este, fără îndoială, una din cele mai reuşite. Aşa cum preciza în cuvântul ei unul din reprezentanţii organizatorilor, Maria Huminiuc, anul acesta deşi  participarea la bienală a fost cu taxă, iar artiştii din ţară şi-au trimis singuri lucrările la Piatra Neamţ – organizatorii ocupându-se doar cu panotarea acestora şi, evident cu deschiderea zecilor de colete cu lucrări – cunoscuţi artişti plastici din ţară, unii dintre ei laureaţi ale altor ediţii, şi-au trimis lucrările la Piatra Neamţ cu bucuria doar de a fi între participanţi la o bienală de prestigiu din ţară.
„Deşi în altă parte a ţării este organizată tot în această perioadă o mare expoziţie similară, mulţi dintre artiştii plastici din ţară ne-au sunat să ne spună că în acest an au avut de făcut cîte două colete, unul pentru Piatra Neamţ şi unul pentru cealaltă expoziţie. Acest lucru spune mult pentru prestigiul de care se bucură în ţară Bienala „Lascăr Vorel” de la Piatra Neamţ” – a ţinut să precizeze pictorul Ştefan Potop, preşedintele filialei nemţene a Uniunii Artiştilor Plastici din România. Tot de la el am aflat că la această ediţie participă 82 de artişti plastici din toată ţara cu peste 120 de lucrări de pictură, sculptură, grafică şi gravură. Ele ocupă simezele celor două mari săli de la parter, simezele de pe scări şi cele de la mansardă.
Cum era şi de aşteptat, punctul culminant al manifestării a fost cel al acordării premiilor acestei bienale. La această ediţie, juriul, care a fost alcătuit din câteva nume importante din arta plastică românească de azi – criticii de artă Valentin Ciucă (preşedinte al juriului) şi Lucian Strochi, conf. univ. Mihai Pamfil de la Universitatea de arte „George Enescu” din Iaşi, pictorul Mihai Chiuaru şi sculptorul Gheorghe Zărnescu – a hotărât acordarea următoarele premii: Premiul pentru pictură şi „Marele premiu al bienalei”, sponsorizat  de Fundaţia Vorel, a fost acordat pictorului Sorin Nicodim de la Filiala UAP Timişoara, pentru lucrarea „Taină”, tehnică mixtă pe pânză; Premiul pentru sculptură, Premiul UAP din România, a fost acordat sculptorului George Sorin Purcaru de la Filiala Iaşi a UAP, pentru lucrarea „Paznicul uşii”, bronz; Premiul pentru grafică, sponsorizat de firma Petrocart Piatra Neamţ, a fost acordat lui Florin Pânzariu de la Filiala UAP Iaşi, pentru lucrarea „Vibraţii”. Premii de excelenţă au primit pictorii nemţeni Mihai Agapi, Dumitru bezem, Dinu Huminiuc, Cristinel Prisecaru, Mircea Ciacâru şi Ştefan Potop. Au mai fost nominalizaţi, pentru valoarea lucrărilor aflate pe simezele bienalei artiştii plastici: Ofelia Huţul, Atena Simionescu, Sorin Otanjac, Aurel Stanciu, Mihail Voicu şi Lucian Smău, toţi de la Filiala UAP Iaşi. Simezele de la Muzeul de artă au rămas deschise pentru marele public. Nu ezitaţi să intraţi pentru a admira lucrările acestei bienale. Veţi avea surprize estetice dintre cele mai plăcute. Iar dacă aveţi şi bani pentru a cumpăra un tablou cu atât mai bine. Arta nu se depreciază precum moneda sau aurul.

Nicolae SAVA