0:00

Un bărbat, în vârstă de 24 de ani, din comuna Țibucani, și-a tăiat nasul și buza superioară cu motoferăstrăul, luni, 15 decembrie, în timp ce încerca să doboare un copac. Omul, de meserie fasonator mecanic, este angajat al unei firme din Sibiu, care deține un punct de lucru și la Dornești. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamț, bărbatul s-a accidentat în timp ce tăia un salcâm.

„C.I. efectua lucrări de defrișare a vegetației, tăia un salcâm, din zona unei linii electrice. Probabil, înainte de a tăia copacul a vrut să curețe crengile din apropierea liniei electrice. În acest timp s-a tăiat cu motoferăstrăul mecanic cu care lucra”, a spus Nicolae Hârlea, purtătorul de cuvânt al ITM Neamț. Bărbatul se află acum sub supravegherea medicilor de la secția O.R.L. a Spitalului Județean de Urgență din Piatra Neamț (M. TEODOROF)

Articolul precedentTârgu-Neamț: Târg de produse handmade
Articolul următorComisarul şef Gherasim, eliberat sub control judiciar