0:00

Romanul are vice curajos, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Campania de donații Ice Bucket Challenge a ajuns și la Roman, prin inițiativa viceprimarului Lucian Micu. Miercuri seară, secundul Primăriei Roman a decis să dea un exemplu și va dona o sumă de bani pentru a susține asociația ALS ce luptă pentru găsirea unui tratament împotriva sclerozei laterale amiotrofică, o boală neurodegenerativă. Viceprimarul Romanului s-a filmat în vestiarul echipei de fotbal locale Petrotub, al cărui membru fondator este, și a provocat la rândul său încă doi romașcani: Alexandru Rotaru, aflat pe lista PSD de europarlamentari, și pe Petrișor Căpraru, fiul consilierului local PDL Petrică Căpraru.

“M-am hotărât să particip și eu la această campanie. Provoc ca în următoarele 24 de ore să facă același lucru Alex Rotaru și Petrișor Căpraru. Să vină…”, au fost cuvintele pe care le-a rostit viceprimarul înainte de a primi un lighean cu apă rece pe cap. Viceprimarul a recunocut că gestul său a fost o surpriză inclusiv pentru soția sa, Anca, dar care după ce a văzut filmulețul postat pe pagina de socializare a dat “like”, la fel ca alți 150 de romașcani. Și comentariile au curs pe Facebook, câțiva prieteni ai viceprimarului “criticându-l” că nu l-a nominalizat pe primarul Laurențiu Leoreanu. (C. MATEI)

Articolul precedentMărgineni: 2.000 mc de balast pentru drumuri
Articolul următorPărintele Chiţimuş: „Am uitat să predau cărţile!”