0:00

Roman: Asociațiile primesc dosare pentru căldură, ZCH NEWS - sursa ta de informații

În perioada 7 octombrie-10 noiembrie se depun formularele de cerere şi declaraţiile pe propria răspundere pentru ajutorul de încălzire a locuinţei. Romaşcanii care se încadrează în condiţiile de acordare a subvenţiei pentru încălzirea locuinţei se pot adresa Direcţiei de Asistenţă Socială sau asociaţiei de proprietari, în funcţie de metoda folosită pentru încălzirea pe timpul iernii. „Precizăm că, pentru acordarea ajutorului privind subvenţia la energie electrică şi ajutorul de încălzire pentru persoanele care folosesc lemne, solicitările se vor depune la Direcţia de Asistenţă Socială. Cei care locuiesc la bloc şi vor să beneficieze de subvenţie la gaze naturale vor depune aceste dosare pentru subvenţie la asociaţiile de proprietari”, a afirmat Constantin Cudalb, purtătorul de cuvânt al Primăriei Roman.

Ajutoarele se acordă în funcție de veniturile solicitanților, care nu trebuie să depășească anumite sume prevăzute de lege. Condiţiile de acordare a acestei suvenţii sunt aceleaşi ca anul trecut şi pot fi consultate pe site-ul Primăriei Roman – www.primariaroman.ro. (Z.C.H.)

Articolul precedentMinistrul Sănătății pregătește Statutul medicilor
Articolul următorCetatea vrea să redevină lider