0:00

Un bărbat din Cotu Vameș, beat fiind, și-a amenințat sora cu o furcă și i-a distrus poarta de la casă. Polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore, urmând ca procurorii să stabilească ce măsuri se impun în continuare în privința acestuia.

Reținut de polițiști pentru mai multe infracțiuni, ZCH NEWS - sursa ta de informații„La data 22 august, în urma activităților operative desfășurate, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Horia au identificat și reținut un bărbat, de 40 de ani, din Cotu Vameș bănuit de comiterea infracțiunilor de amenințare, violare de domiciliu și distrugere. Din cercetările efectuate, a rezultat că la data de 21 august, un bărbat de 40 de ani, aflat sub influența băuturilor alcoolice s-a deplasat la domiciliul surorii sale, în vârsta de 43 de ani, din aceeași localitate, unde pe fondul unor neînțelegeri a amenințat-o cu o furcă. Fiindu-i teamă de fratele său,  femeia de 43 de ani s-a retras într-o curte interioară,  însă acesta a pătruns în curtea locuinței sale,  unde a distrus o poartă din tablă. Ieri, în urma probării activității infracționale, față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore sub aspectul comiterii infracțiunilor de amenințare, violare de domiciliu și distrugere, urmând ca astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman cu propunere de luare a unei măsuri preventive”, se arată în comunicatul de presă remis de IPJ Neamț.(E.C.)

Articolul precedentȘi-a nenorocit fața cu flexul
Articolul următorUtilaj furat din Austria găsit la Secuieni
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.