0:00

În luna decembrie toți chiriașii societății CMI Urban au primit adrese, prin care li se atrăgea atenția că nu mai pot folosi spațiile închiriate dacă nu-și achită chiria la zi și dacă nu au constituite garanții în limita a două luni. Comunicatul, amenințător, cu atât mai mult cu cât era vorba de sume importante de recuperat (se vorbește despre aproape 9 miliarde lei vechi), a făcut valuri atât printre chiriași, cât și printre mulți posesori de birouri din Urban care aveau societăți, rude cu societăți, prieteni cu societăți și care, în același timp, foloseau societatea Urban ca pe o bancă de investiții. Din decembrie până la începutul lunii ianuarie lucrurile s-au schimbat. Unii chiriași par mai chiriași decât alți, în funcție de pile, relații și pe cine au ajutat în campania electorală, chiar dacă în contracte nu există nicio clauză de acest gen.

Reorganizare prin selecție la Urban, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Galaxia datoriilor neachitate

Un exemplu de colaborare, benefică pentru o firmă privată și mai puțin Urban-ului, îl reprezintă SC Galaxy Stil Piatra Neamț. Societatea are, printre altele, un chioșc în fața Pieței Mărăței, plin cu de toate, destul de bine aprovizionat. Mai are, de data aceasta în contul datoriei față de Urban, frumoasa sumă de 41.591,70 lei – la data de 06.01.2013 – plus chiria pe luna decembrie. De ce mai funcționează chioșcul exact în fața pieței Mărăței, obturând intrarea în piață? Probabil că șefii firmei au știut cum să ocolească verificările celor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență. În aprilie, aceștia stabileau că este obligatorie ”reamplasarea chioșcului din Piața Mărăței în cel mai scurt timp posibil, în conformitate cu prevederile legale”. Adresa, de care n-a ținut cont nimeni, a fost semnată de însuși șeful instituției, colonel Ioan Nițică. Cum conducerea Galaxy a ignorat cu grație plata chiriei, l-a ignorat cu și mai multă grație inflexibilul, când e vorba de legi, colonel Nițică.

Societatea Galaxy Stil o are ca administrator și acționar pe Mihaela Istrate.

Dacă direcțiunea societății CMI Urban a părut inflexibilă, nu același lucru se poate spune despre inginerul șef al societății, Neculai Timaru, care vede interesele societății și din postura de consilier local, deci putem spune că gândește pe termen lung: În momentul de față se lucrează la reînnoirea contractelor, pentru că acestea au expirat la 31.12.2013. Pentru acest lucru, chiriile trebuie să fie plătite la zi, iar cei care au debite vor beneficia de reeșalonări ale acestora pentru a-și putea încheia contracte noi.” Adevărat, există o neconcordanță între deciziile trimise clienților și spusele inginerului șef, dar totul se va rezolva probabil cu o mustrare pe care acesta o va primi în interiorul societății.

Reorganizare prin selecție la Urban, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Chioșcul speranței de mai bine

Lângă cei de la Galaxy Stil, tot în fața pieței Mărăței, este amplasat strategic chioșcul societății Lesperance Com SRL. Societatea, patronată de Laurențiu Ciobanu, are o datorie de 4173 de lei – la 06.01.2013 – după ce  achitat 1000 lei în urma somației de plată venită via Urban. Chiar dacă suma pare mică, ea reprezintă câteva luni bune neachitate, semn că există o oarecare larghețe atunci când persoana care trebuie să dea banii poate avea tot felul de argumente, chiar cele legate de prietenii, de campanii electorale sau de influențe de partid.

Reorganizare prin selecție la Urban, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Reorganizare prin selecție la Urban, ZCH NEWS - sursa ta de informații

O piață fără activitate

În piața Mărăței doar aparatul de cafea și oamenii fără adăpost pot spune că fac o activitate comercială. Aparatul nu are probleme cu frigul, iar oamenii străzii sunt clienți fideli ai celor două baruri din zonă, adevărate focare de infecție. Cum niciuna nu are WC propriu, după închiderea pieței, seara, pereții acesteia sunt numai buni pe post de pisoar. Cândva, piața cu care se mândrea Primăria pietreană, trebuia să deservească un cartier important al orașului. Între timp, spațiile și tarabele goale dau un aspect dezolant. Liniștea și pacea nu sunt deranjate nici de comercianți, nici de clienți. Și în interior este mai frig decât afară, pentru că nu există niciun fel de încălzire.

”Avem în interior 12 spații, standuri, goale toate. Nu sunt nici condiții. Iarna înăuntru e mai frig decât afară. Vara faci saună înăuntru, pentru că lipsește climatizarea. Barurile din fața pieței funcționează probabil, fără autorizație pentru că nu au toalete. Există o singură toaletă, comună cu piața. Eu am propus un plan de eficientizare și sper să reușim să readucem acest complex pe linia de plutire. Am propus câteva facilități pentru cei care vin să închirieze standuri în piață. Mai exact, am spus să se compenseze chiria cu investițiile făcute, dacă aceștia fac investiții. Ar trebui să oferim spații la prețuri mai mici pentru clienții CMI Urban care au activități asemănătoare în alte piețe din oraș. De asemenea, am propus oferirea de bonusuri la plata chiriei pentru clienții noi. Ar trebui demarate câteva investiții minime. Trebuie degajate căile de acces în piață. Chiar în față sunt două chioșcuri amplasate pe terenul care aparține Urbanului. Sunt amplasate haotic și în plus au debite la chirie, chirie care este cu mult mai mică față de cea plătită pentru standurile din interiorul pieței – la un chioșc chiria este la jumătate față de chiria pe standurile interioare, lucru care nu este tocmai normal. Terenul din fața pieței, care aparține CMI Urban, ar trebui scos la licitație, în acest fel s-ar încasa mai mulță bani. Mi-aș dori să se ia în discuție acest plan și mai mult, să se adauge și propuneri venite din partea Consiliului de Administrație al CMI Urban. În felul acesta vor fi demontate și zvonurile potrivit cărora persoane cu influență din acest oraș ar dori falimentarea pieței Mărăței, pentru ca mai apoi să achiziționeze spațiile din piață la prețuri modice sau prin eventuale compensări”, a spus Jănel Iosub, administrator al pieței agroalimentare Mărăței.

Acum, piața agroalimentară Mărăței este doar o amintire frumoasă a ceea ce a fost cândva. Doar doi-trei oameni ai străzii se uită cu jind la un automat de cafea, iar administratorul păzește complexul dintr-un birou auster.

”Știu că acolo există toalete”

La nivelul conducerii, cel care pare să se ocupe de problemă este tot inginerul șef Neculai Timaru: ”Știu că acolo totuși există toalete. Autorizațiile de funcționare ale barurilor din fața pieței… nu este problema noastră. Acest complex trebuie reactivat, în momentul de față trece printr-o perioadă mai dificilă. Dorim să luăm câteva măsuri și o hotărâre în privința acestei piețe pentru ca maxim într-o lună aceasta să reintre în normal. Vrem să oferim tarife încurajatoare comercianților și dorim să oferim celor care vând în piața centrală tarabe gratuit în Mărăței, astfel încât să încurajăm comerțul și aici. Într-adevăr activitatea din piața Mărăței este cea mai slabă, deși spațiile sunt aceleași ca în piețele Dărmănești și Bistriței. Noi sperăm ca în cel mai scurt timp să remediem situația”, a spus Neculai Timaru, inginer șef la CMI Urban Piatra Neamț.

Chirii și tarife în Piața Mărăței

Chiria pentru un stand de 16 mp în piața Mărăței se ridică la 806 lei pe lună fără TVA, în timp ce chiria pentru un chioșc de aproape 14 mp ajunge 460 de lei pe lună. Pentru o tarabă unde se pot vinde fructe și legume comercianții plătesc o taxă forfetară de 9 lei pe zi, iar pentru o tarabă amenajată pentru comercializarea lactatelor taxa forfetară este de 15 lei pe zi. Amatorii să-și vândă produsele în piața din cartierul Mărăței par să lipsească cu desăvârșire. Cumpărătorii au însă alternativa chioșcurilor din fața pieței – chioșcuri care au de achitat chiria restantă pe anul trecut, chirie ce se ridică la aproape 500 de milioane de lei vechi, sau la supermarketurile din zonă.

De ce nu se fac investiții în piața Mărăței

Este o întrebare pe care și-o pun mulți dintre locuitorii din cartier. Locul este bine situat, în zonă s-au dezvoltat magazine în stații mult mai meschine, oamenii ar dori legume și fructe proaspete, la prețuri mai mici. La prima vedere pare să fie o frână cu bună știință, altfel nu se poate explica apatia clară și vizibilă a autorităților locale în acest caz. Se vorbește despre interese clare în acest caz, despre oameni care doresc să creeze o rețea exclusivă pe tot ceea ce înseamnă aprovizionarea cu legume și fructe a orașului. Se vorbește, de asemenea, despre persoane aflate chiar în structuri de conducere la Urban direct interesate în falimentarea pieței, pentru o preluare facilă, păstrarea obiectului de activitate timp de un an- doi, apoi transformarea sa în orice altceva atractiv.

Primăria analizează și vrea piață

Viceprimarul municipiului Piatra Neamț, Aurelia Simionică, ne-a declarat că are cunoștință despre situația pieței și că în ianuarie se va întocmi un plan cu cei de la Urban care au piața în administrare: ”Vom încerca diferite soluții. Una dintre ele se referă la oferirea de bonusuri pentru comercianții din Piața Centrală care vor să meargă în Mărăței. Știu că sunt probleme cu frigul, vom discuta chiar și posibilitatea unor investiții. Eu sper ca în cel mai scurt timp piața să revină la activitaea pentru care a fost făcută.”

Valentin BĂLĂNESCU

Irina CĂLIN

Articolul precedentPropunere de modernizare a unui drum judeţean
Articolul următorConstituția – coafată și gata să iasă-n lume

1 COMENTARIU

  1. SENZATIONAL ! ,, retea exclusivista pentru legume si fructe ,, SE VORBESTE , POSIBIL sa ramana ptr unii care au cap sa gandeasca , nu ca in cantecul lui MARGINEANU , cu cei 2 tractoristi la umbra nucului batran ,sa ramana doar vorbe ! SUNTEM in 2014 , nu in 1985, cand umblai pe la ALIMENTARA ,cu cartela in potofel ! cumperi de unde vrei, azi ,cu tot exclusivismul lor, s au MONOPOL , mai sunt totusi magazinele mari , depozite nu musai ai celor ,ce vor monopol , legumele si fructele , rezista cateva zile , am drum in BC , i mi cumpar de acolo , nu numai ptr mine, se poate ,pot ,aduna , pune mai multe persoane , familii ,bani si achizitiona o cantitate mai mare ,la care poti avea si discount ! CIAO exclusivism se poate face ca la Porcul ptr CRACIUN , cei din sud bucuresti ,cam asa procedeaza fara sa aibe vreo jena ,teama ca i au vreo gherla !

Comentariile sunt închise.