0:00

De ieri, 23 aprilie, au început înscrierile la grădinițele din județul Neamț. Chiar dacă, potrivit calendarului stabilit de Inspectoratul Școlar Județean Neamț, perioada de reînscrieri ar fi trebuit să fie gata până la această dată, statisticile care trebuiau întocmite de școli s-au împotmolit în vacanța de Paști. Acest lucru nu poate fi decât în avantajul părinților care nu au reușit până acum să-și reînscrie copiii.

Reprezentanții IȘJ au anunțat că pentru întârziați vor mai fi acceptate dosare pentru reînscrieri și în zilele următoare. „Nu am primit toate datele din teritoriu cu reînscrierile care s-au făcut până acum. În orice caz, nu vom refuza dosarele celor care vor să-și reînscrie copiii în aceste zile”, a spus Rodica Vădeanu, inspector de specialitate în cadrul IȘJ Neamț.

Cu toate că nu se știe numărul de locuri disponibile pentru prichindeiii care vor face cunoștință pentru prima dată cu grădinițele, inspectorul a anunțat că perioada de înscrieri în grădinițe se va respecta așa cum a fost transmisă Ministerului Educației Naționale. Perioada de înscrieri se va încheia în 30 mai. Alte înscrieri se vor putea face şi în perioada 4 iunie – 4 iulie, în funcție de numărul de locuri rămase disponibile. (M.T.)

Articolul precedentPoliţia Neamţ a început înscrierile pentru şcolile MAI
Articolul următorDeputat Liviu Harbuz: “Grupurile de Acţiune Locală – motorul dezvoltării rurale”