0:00

Purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ pleacă șef la Huși, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiPurtătorul de cuvânt al ISU Neamț a câștigat funcția de adjunct al comandantului Secției de pompieri din Huși, în urma unui concurs pe care l-a susținut luna trecută.

Imediat ce-i va veni ordinul de numire, locotenentul Andrei Grancea își va face bagajele și se va muta în județul Vaslui.

A fost o decizie strict personală, care are legătură cu felul meu de-a fi și cu modul în care-mi doresc cariera”, a declarat ofițerul.

Nu mi-am propus niciodată să ies la pensie din postura de purtător de cuvânt. Eu vreau la intervenție, dar, pentru că la Neamț sunt peste tot detașamente, nu mă încadram în condiții, așa că am optat pentru Vaslui, unde există o secție de pompieri și corespundeam criteriilor de înscriere la concurs”.

Andrei Grancea deține funcția de purtător de cuvânt al ISU Neamț din 2014, iar acum conducerea ISU Neamț trebuie să găsească relativ repede un om care să se ocupe cu imaginea instituției. Conducerea dă semne de stabilitate la nivel de șef suprem (colonelul Ioan Nițică rămânând inspector șef cel puțin până în iunie 2018), deci tot în sarcina sa va cădea desemnarea următorului purtător de cuvânt. (C.M.)

Articolul precedentLocuri de muncă bugetare în judeţul Vaslui
Articolul următorCJ Neamţ: ”Vizită de lucru în teren” a preşedintelui Ionel Arsene
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.