0:00

Punct final al Festivalului de minihandbal, ZCH NEWS - sursa ta de informații

La finalul săptămânii trecute, a fost programată o nouă ediţie a Festivalului Naţional de Minihandbal de la Piatra Neamţ. Competiţia a demarat în 1995, la inițiativa regretatului technician Ovidiu Țoc şi, cu excepţia anului trecut, s-a organizat cu regularitate. Spre deosebire de ediţiile anterioare, când festivalul coincidea cu Zilele Oraşului Piatra Neamţ, ediţia din acest an s-a disputat cu o săptămână mai târziu, adică în perioada 27-30 iunie. Marea atracţie a micilor handbalişti a fost faptul că echipele au jucat în Sala Polivalentă din Piatra Neamţ. LPS Piatra Neamţ a profitat de ocazie și a aliniat şi în acest an echipele de începători. Micii handbaliştii pietreni s-au prezentat cu 6 echipe, coordonate de profesorii Dumitru Şerpe şi Florin Drăgoi. Pe lângă cele 6 echipe de la LPS Piatra Neamţ au mai sosit delegaţii de la Târgu Neamţ, cu 3 echipe, Paşcani, cu două formații, Galaţi – cu două echipe, şi o premieră absolută, o echipă de la Bicaz Chei. De la LPS Piatra Neamţ, în echipele coordonate de Dumitru Şerpe, s-au remarcat: Victor Ştefan Asmarandei – fiul antrenoarei Carmen Asmarandei, fostă voleibalistă şi actuală antrenoare la secţia de volei feminin, Traian Andrei Roşioru – fiul regretatului Viorel Roşioru, voleibalist, antrenor şi director la LPS Piatra Neamţ, dar şi Teodor Cosmin Ghiorghieş – nepotul fostului inspector general Mihai Lăcătuşu. (C.S.)

Articolul precedentMăritiș… minor la Pipirig
Articolul următorDoi nemțeni au lucrat la Dezvoltarea Agriculturii în România

1 COMENTARIU

  1. Numele meu este Dabija Lenuta consilier in cadrul Directiei pentru Sport si Tineret Neamt din anul 1985 si as dori sa aduc aminte celor care au uitat ca primele editii ale FESTIVALULUI NATIONAL DE MINIHANDBAL au fost initiate de Federatia Romana „Sportul pentru toti” si se organizau in parteneriat cu Inspectoratul Scolar judetean sub forma de tabere scolare (se poate verifica printr-un telefon la fostul insp. scolar Constantin Tapu care a confectionat primele porti de minihandbal). Initiativa acestor manifestari apartine in exclusivitate F.R.S.P.T. care odata cu minihandbalul a initiat si activitati dedicate minivoleiului sub forma festivalurilor, nu campionate. Eu fiind membru fondator al F.R.S.P.T si salariat al DJSTNeamt am preluat responsabilitatea organizarii Festivalului National de Minihandbal la Piatra Neamt impreuna cu regretatul coleg Mircea Fleseriu care raspundea de disciplina sportiva handbal si cu fostul inspector scolar de educatie fizica prof. Constantin Tapu am organizat acest eveniment (din 1985) an de an cu exceptia anului 2012.
    Scriu toate acestea pentru ca opinia publica, mai ales cei din sport, sa fie corect informati.

Comentariile sunt închise.