0:00

Protestul lui Cănărău a ajuns la tribunal, ZCH NEWS - sursa ta de informații

* conducerea Poliţiei Neamţ a sesizat instanţa care trebuie să stabilească dacă liderul SNAP face grevă legal

Eternul nemulţumit Ioan Cănărău şi-a continuat greva foamei, asezonată cu multă cafea de la automat şi ieri, pe holul Poliţiei Roman, deşi i s-au explicat, pe mai multe voci, prevederile Legii dialogului social, pe care nu le-a respectat. Conform legii, el ar fi trebuit să notifice conducerea instituţiei cu cel puţin două zile înainte de a declanşa protestul şi să prezinte atât revendicările, cât şi lista cu semnăturile poliţiştilor pe care susţine că-i reprezintă în acest demers. Tot conform legii, pentru că aceste etape au fost “sărite” de către liderul SNAP Neamţ, conducerea IPJ este obligată să sesizeze instanţa, ceea ce a şi făcut.

“Ne-am adresat Tribunalului Neamţ, instanţa civilă, care are obligaţia ca, în termen de două zile lucrătoare, să decidă dacă protestul este legal şi să ne comunice acest lucru”, a declarat comisarul şef Paul Tablan, şeful Poliţiei Neamţ. “În paralel, Biroul de control intern va face verificări în privinţa protestului de zilele trecute, când dl. Cănărău a stat lângă gardul instituţiei şi a fost amendat de jandarmi”.

În timp ce liderul SNAP protestează pe holuri, fără să reuşească să explice concret ce vrea, şi trimite SMS-uri pline de reproşuri reporterilor de televiziune că n-au venit să-l filmeze, controlul de la IGPR continuă la Roman. Şi între echipa care cere documente la verificat şi activităţile de zi cu zi, poliţiştii care-şi văd de treabă, prind infractori.

Patru dintr-o lovitură

În dimineaţa de 17 iulie, a fost depistat în parcul municipal un individ de 23 de ani, pe numele căruia exista un mandat de arestare pentru tentativă de viol. În noaptea de 19 spre 20 aprilie 2014, Constantin Alin C. a intrat în casa unei bătrâne de 74 de ani din Stăniţa, a încercat să o violeze, iar la plecare i-a luat 3.000 de lei, de sub faţa de masă din bucătărie. Individul a fost dus la instanţă, pentru confirmarea mandatului, şi apoi cazat la arest unde îi este locul.

Tot în ziua de 17 iulie, un echipaj de poliţişti şi jandarmi din Roman a prins trei minori, cu vârste între 9 şi 12 ani, care fac parte din trupa de tâlhari care acţionează în oraş profitând de faptul că nu răspund penal. Ei au smuls lănţişoarele de la gâtul a două bătrâne şi un telefon mobil din mâna alteia, şi au furat o borsetă şi o poşetă, în zilele de 19 iunie şi 6 iulie. Li s-au întocmit dosare penale pentru tâlhărie şi furt, iar părinţii lor vor fi cercetaţi pentru rele tratamente aplicate minorului şi împiedicarea accesului la învăţământul general obligatoriu.

Acum este evident că oamenii de rând susţin poliţiştii care prind hoţi şi creează un climat sigur în oraş şi nu pe cei care nu au respect nici pentru meseria lor, nici pentru şefi şi nici pentru colegi. În ultima categorie înscriindu-se cu succes liderul SNAP, pe care nu-l dau afară din casă rezultatele profesionale, şi care este mânat în luptă de interesul personal. (C. MIRCEA)

Articolul precedentBandă de tâlhari, prinsă la Borleşti
Articolul următorBani pentru școli și becuri pe stradă