După numeroasele solicitări din partea mediului privat, de a găsi soluții la criza reală a forței de muncă, mai ales în industria prelucrătoare, construcții și servicii, după inițiativele ministrului Educației și studiul Academiei Române privind ”Strategia de dezvoltare a României pe următorii 20 de ani”, Camera de Comerț și Industrie a României a înaintat Ministerului Educației propuneri pe subiect.

Este evident că, urmare a implicării Camerelor de Comerț și Industrie județene, în învățământul profesional clasic și în cel dual s-au făcut progrese. Camerele de Comerț au organizat consultări ale firmelor privind nevoia de resursă umană calificată pe meserii, au contribuit la întocmirea planurilor de școlarizare, au acordat consultanță firmelor privind organizarea practicii și nevoia de implicare a societăților comerciale în asigurarea condițiilor cerute de metodologia Ministerului Educației. Tot Camerele de Comerț și Industrie și-au autorizat cursuri de formare, necesare tutorilor de practică.

Prin urmare, demersul CCI de a rămâne conectate la ceea ce înseamnă învățământul profesional este unul firesc.

Au fost înaintate propuneri spre decidenții politici, în special pentru legiferarea unor deduceri de care să se bucure firmele care se împlică în învățământul dual, privind, desigur, practica.

Ei bine, pe această direcție, pașii trebuie să cotinue, fiindcă sunt multe lucruri de reglat. De exemplu, în prezent, firmele investesc în pregătirea practică a meseriașilor de care e atâta nevoie, dar nu poate da nimeni garanția că, după absolvire, acești tineri vor rămâne la firmele care au investit în practica lor. S-a observat că, din acest punct de vedere, firmele care au contract pentru învățământul profesional clasic sunt total descoperit și nici nu li se permite vreo deducere.

În acest sens, cei de la Camera de Comerț și Industrie vin cu o propunere, a cărei aplicare este chiar necesară: ”Absolvenții învățământului profesional dual sau învățământului profesional de stat să lucreze la firmele la care au făcut practica, o perioadă egală cu perioada cât au desfășurat practica în producție. În cazul în care se angajează la o firmă de același profil din România, care nu a avut elevi în practică, aceasta să deconteze cheltuielile de practică – parte din ele – firmei care a susținut practica în producție a meseriașilor angajați”.

În acest fel”, explică Mihai Apopii, președintele Camerei de Comerț și Industrie Neamț, ”operatorii economici ar fi stimulați să investească în învățământul profesional, ar avea o proiecție a resursei umane pe o perioadă de timp, s-ar stabiliza în țară forța de muncă calificată, cu consecințe benefice asupra productivității muncii și a creșterii competitivității produselor românești pe piața internațională”. (ZCH News)

FOTO: Pixabay

pietricica turism