0:00

Proiectul liberal de la Neamț, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Noua echipă de conducere a Partidului Național Liberal în Neamţ, care va fi oficializată după Conferința de alegeri de duminică, 1 septembrie, şi-a fixat ţinte clare ce trebuie îndeplinite, urmând ca activitatea viitoare să se axeze pe îndeplinirea acestor obiective politice. Adevărata valoare a unui partid se vede la vot, iar un scor important la alegerile europarlamentare din 2014 poate așeza PNL pe poziţia pe care nu doar liberalii cred c-o merită. Dorinel Ursărescu susţine că la acest scrutin îşi propune să situeze filiala Neamţ, ca număr de voturi, peste media pe ţară: „Aş dori să vorbesc despre câştigarea alegerilor europarlamentare în Neamţ, dar nu vreau să mă hazardez şi am să fiu ceva mai reţinut. Cu toate acestea, având în vedere strategia la care ne-am gândit am certitudinea că vom obţine rezultatele scontate”.

Cea mai mare provocare a Partidului Național Liberal este să dea României un preşedinte care să redea românilor mândria de a fi român. Crin Antonescu, spun liberalii, va însemna un pas important spre însănătoşirea unei societăţi care riscă să devină din ce în ce mai pervertită şi aservită unor interese străine de societatea românească. Filiala de la Neamţ a partidului se consideră deja angajată în acest scrutin cu toate forţele, iar încrederea lor este că şi aici vor fi câştigate alegerile. „Fiecare din organizaţiile PNL din întreaga țară va acorda tot suportul omului care va schimba din temelii viitorul acestei ţări. PNL trebuie să câştige alegerile prezidenţiale în Neamţ“, declară Dorinel Ursărescu.

În plan nu foarte îndepărtat se află şi alegerile locale din 2016, moment în care scena politică naţională ar putea arăta diferit, iar Uniunea Social Liberală să fie deja un proiect încheiat. Dorinel Ursărescu crede că abia atunci politica românească va intra în normalitate, anume când românii vor putea alege între proiectele propuse de formaţiunile care au gândire şi acţiune de dreapta sau de stânga. „În ipoteza că vom intra în competiţie cu PSD la alegerile din 2016, pot spune că ţinta noastră este de a câştiga preşedinţia Consiliului Judeţean Neamţ şi majoritatea în acest for. Un alt obiectiv important este cel de a câştiga Primăria Piatra Neamţ. În planul de obiective este trecută şi Primăria Roman unde ne propunem o construcție importantă care înseamnă cucerirea Primăriei și a majorității din Consiliul Local cu oameni care au demonstrat că au valoare. De asemenea, lista de priorități de la viitoarele alegeri locale cuprinde și Primăria Târgu Neamţ şi obținerea majorității în cât mai multe consilii locale”, conchide liderul liberalilor nemțeni.

Mesajul lui Crin Antonescu pentru liberalii nemțeni

Dragii mei liberali,

Partidul Național Liberal se află acum acolo unde istoria a dovedit de nenumărate ori că îi este locul. Astăzi guvernăm din nou România, iar misiunea PNL rămâne aceea de a menține lucrurile în condiții normale, democratice, de a duce definitiv și neclintit România pe calea normalității și de a răspunde obsesiei modernizării.

Știm cine suntem. Știm ce vrem. Știm cum vom proceda și ce avem de gând să facem în acest sens noi, liberalii, în următoarea perioadă. Suntem un partid care, fie la putere, fie în Opoziție, a generat idei, programe, formule și soluții pentru marile teme ale României. Noi suntem cei care vorbim de a doua modernizare a României, noi suntem cei care vorbim de România puternică! Noi am construit alianța care a învins regimul pedelist! Și în toate aceste sensuri avem datoria de a ne achita de obligațiile pe care ni le-am asumat în fața alegătorilor care au votat USL!

Cât privește viitorul nostru politic, mărturisesc că sunt încrezător în șansele Partidului Național Liberal și în victoriile pe care le poate obține pe toate planurile. Obiectivul nostru strategic rămâne, stimați colegi, acela de a transforma PNL în marele partid de dreapta din România capabil să câștige alegerile și să guverneze România. Și având în vedere că ne așteptă un an electoral dificil, vă doresc să aveți forță, unitate și succes în tot ceea ce faceți!

Articolul precedentAdolescentul înecat la Bâtca Doamnei: Victimă nesupravegheată în loc nepotrivit
Articolul următorGaură oficială de 3,8 miliarde la Primărie

4 COMENTARII

  1. Cine mai crede in P.N.L.?Antonescu are un singur scop,sa ajunga el presedinte,iar dupa el potopul. Daca romanii le mai dau votul,ne meritam soarta.

  2. DUPA CATE REALIZARI AU FACUT NU MERITA NICI 1% DIN VOTURI CACI MAJORITATEA SUNT INTERLOPPI SI SE VOTEAZA INTRE EI . LA SPITAL E O DEBANDARE CA DUPA RAZBOI DACA NU AI BANI MORI FARA ZILE CACI NU SUNT BANI DAR IMPOZITELE CRESC SI PLATESC DOAR CEI PROSTII, LA DEPOZITE CAND CUMPERI MARFA TOTUL E LA NEGRU DE BON FISCAL NICI VORBA SI SE PLANG CA NU AU BANI LA BUGET E CLAR EI FURA CU ACTE CACI GARDA FINANCIARA E DESFIINTATA ORI FAC CONTROL LA COMANDA USL. PACAT DE NEMTENI CACI SUNT OAMENI BUNI.

Comentariile sunt închise.