0:00

Peste 150 de profesori din țară și din Republica Moldova participă astăzi, 22 februarie, la proiectul educativ pentru elevi „Dimensiunea europeană a educației prin abordări moderne ale formării profesionale” în domeniul ecologie și protecția mediului. Școala Gimnazială nr. 5 din Piatra Neamț este organizatorul și gazda acestui proiect ajuns la ediția a IV-a și inclus în calendarul județean al activităților educative al Inspectoratului Școlar Judeţean (ISJ) Neamț. De implementarea proiectului se ocupă un grup de cadre didactice ale Școlii Gimnaziale nr. 5, sub îndrumarea prof. Carmen Munteanu, director, prof. dr. Cristina Letos, director adjunct și a profesorului Florin Nicolau.

Profesorii participanți sunt din județele Bacău, Suceava, Galați, Hunedoara, Tulcea, Arad și Neamț și cadre didactice din Chișinău. Aceștia au pregătit lucrări pentru sesiunea științifică pe tema „Managementul educațional: concepte teoretice și demersuri practico-aplicative” și pentru sesiunea didactică pe tema „Abordări moderne pentru un învățământ eficient și aplicat”, o parte din lucrări fiind transmise electronic de profesorii care și-au anunțat participarea.

Proiect educativ cu participare internațională la Şcoala 5 Piatra Neamţ, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiProiectul are o secțiune destinată elevilor, care sunt chemați să contribuie prin lucrări artistice și de creație la tema „Invitație la responsabilitate” în privința ocrotirii mediului. Elevii din învățământul primar vor realiza picturi și cei din învățământul gimnazial vor concura la eseuri. Toate lucrările vor fi jurizate la finalul proiectului, cei mai buni elevi distinși cu premii I, II și III și cu mențiuni fiind recompensați cu diplome.

„Picturile elevilor vor fi expuse pe holul școlii de la etajul I, începând cu data de 1 martie și până la sfârșitul anului școlar”, ne-a declarat prof. Florin Nicolau. Proiectul își propune să contribuie la dezvoltarea cunoștințelor și abilităților elevilor, a competențelor profesionale și la îmbunătățirea procesului educativ prin metode active, adecvate unei școli europene. (C.I.)

Articolul precedentA furat bijuterii și bani în Suedia, a fost prins la Roman
Articolul următorO femeie trează a accidentat o adolescentă, o femeie beată a lovit o mașină parcată
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.