0:00

Programul național, adresat femeilor cu vârste cuprinse între 25-64 de ani, prin care cancerul de col uterin poate fi depistat încă din stadii precoce va primi finanțare și în anul următor. Așa cum se arată într-un comunicat remis ieri, 16 decembrie, de Ministerul Sănătății, ministrul Nicolae Bănicioiu a precizat care este scopul continuării acestui program.

„Continuăm acest program în scopul prevenirii și combaterii cancerului de col uterin și pentru reducerea incidenţei formelor invazive de boală și a mortalităţii datorate acestora. Ne propunem ca în 5 ani de program să testăm 65% din populația eligibilă și, pentru asta, în 2015 am dublat fondurile alocate pentru realizarea testelor Babeș Papanicolau. Dar obiectivul nostru depinde de cadrele medicale care derulează programul și din această cauză apelul meu se îndreaptă către medicii de familie pentru implicarea mult mai activă. Până în prezent doar 40% dintre medicii de familie sunt implicați în activitatea de mobilizare a femeilor pentru participarea la screening”, a declarat ministrul.

Prin implementarea programului gratuit al MS se urmăreşte depistarea bolii în stadii incipiente, vindecabile și îndrumarea pacientelor pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate. Pentru efectuarea tesului Babeş-Papanicolau, în cadrul programului,  femeia trebuie să se prezinte la medicul de familie unde cere eliberarea formularului pentru recoltare şi pentru a obţine date despre centrul de recoltare. După recoltarea într-un centru specializat, femeile primesc rezultatul dupa 30 de zile, la medicul de familie. Daca acesta este pozitiv, vor fi îndrumate pentru investigații suplimentare, dacă rezultatul este negativ, vor fi reprogramate la o nouă testare dupa 5 ani.Programul de screening a debutat în luna iunie a anului 2012. Potrivit raportărilor transmise de Unitatea de asistență tehnică și management (UATM) a Institutului Național de Sănătate Publică (INSP), unitate  care coordonează Programul național, în cei 2 ani de la inceperea programului au fost efectuate 468 000 de teste, din care 44 000 au ieșit pozitive. Din testele pozitive, 1970 s-au dovedit a fi maligne. (M.T.)

Articolul precedentProdusele specifice sărbătorilor de iarnă verificate de ANPC
Articolul următorEvaluările Naționale, în mai-iunie 2015