0:00

Din sport, nominalizările publicului aduc în atenția nemțenilor 5 personalităţi care vor putea fi votate, individual, până la mijlocul lunii noiembrie, pe site-ul campaniei „Ambasadori Nemțeni”.

Profesioniștii sportului nominalizați „Ambasadori Nemțeni”, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiIulia Olteanu-Negură este antrenorul actual al secției de atletism a CS Ceahlăul Piatra Neamţ. Exemplul ei a motivat mulți tineri, cel mai recent exemplu este cel al atletei irina Bordeanu – campioană mondială la alergare mondială, iar flerul a ajutat-o să descopere multe talente de-a lungul carierei. A început atletismul în anul 1977, iar un an mai târziu a fost cooptată printre sportivele clubului. Pe plan național, a devenit o sportivă de temut în cursele de fond, semimaraton și maraton. Primul succes remarcabil l-a avut în anul 1990, când la Dublin (Irlanda) a terminat prima în cursa de 15 km pe șosea, la Campionatul Mondial de Atletism. Un an mai târziu, sportiva a repetat performanța în Olanda. În anul 1993 a câștigat semimaratonul din Belgia, iar la mondialele universitare a fost prima la cros. A fost campioană a Jocurilor Mondiale Universitare în cursa de 10.000 m, în Japonia (1995), iar un an mai târziu, la Jocurile Olimpice de la Atlanta, a încheiat pe locul 8 cursa de 10.000 m. În anul 2001, Iulia Olteanu Negură s-a întors în Japonia pentru mai multe crosuri, fiind prima la Ciba și Fukuoka, iar la semimaraton a câștigat bronzu la cursele de la Kyoto și Sapporro. În cursa de 5.000 metri a reuniunii atletice de la Shizuoka a fost de neînvins, urcând pe primul loc al podiumului. Iulia Olteanu Negură a alergat și maraton, prima dată la Viena, în 2002, când a terminat pe locul 6.

Profesioniștii sportului nominalizați „Ambasadori Nemțeni”, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiIonuț Ștefănescu este alpinist, practicant de arte marțiale, arbitru internațional, profesor-coordonator al Cercului de Orientare Turistică de la Palatul Copiilor din Piatra-Neamţ. Anul trecut, în luna septembrie, Ionuț Ștefănescu a „învins” vârful de 8.201 metri Cho-Oyu (Hymalaya), reușind într-un alt proiect al său, de a urca în premieră într-o echipă exclusiv nemţeană – Iulian Petre şi Adrian Laza – pe unul din optmiarii lumii. Este alpinist din 1996, la secţia de escaladă a Clubului „Salt“ Piatra-Neamţ. A fost membru voluntar al Salvamont Neamţ. În ultimele sale expediţii, Ionuţ Ştefănescu a fost organizator şi lider de echipă. El este şi practicant de arte marţiale (din 1989) şi arbitru internațional. A pregătit numeroşi sportivi medaliaţi la campionate naţionale, europene şi mondiale. În 2014, pe 5 noiembrie, alpinistul Ionuţ Ştefănescu a realizat o premieră românească: primul ajuns pe vîrful Baruntse (7.162 metri). Remarcabil este faptul că în toate expediţiile sale, Ionuț Ștefănescu a reuşit să ajungă în vârf fără să se folosească de aportul suplimentar de oxigen. Conduce clubul de karate „Ronin“ și este membru al Corpului Naţional al Experţilor în Management Educaţional din România. A început ascensiunile alpine internaţionale escaladând vârfuri importante din Europa, Asia Centrală şi Caucaz, Africa Centrală şi de Nord, respectiv în America de Sud. Până acum, alpinistul Ionuţ Ştefănescu a făcut cinci expediţii în Himalaya.

Profesioniștii sportului nominalizați „Ambasadori Nemțeni”, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiAntrenor la ”CS Ceahlăul”, unde consolidează tradiţia sportului nautic, descoperind noi talente olimpice; antrenor emerit de canotaj, profesor la LPS Piatra Neamţ, cetăţean de onoare al municipiului Piatra-Neamţ, iar din 2011 director la ”CS Ceahlăul”. Profesorul Valentin Gavril a fost desemnat a cincea oară consecutiv antrenorul anului la sporturi individuale olimpice, la ”Gala Sportului Nemțean – 2016”. În calitate de director al ”CS Ceahlăul”, Valentin Gavril a ridicat deasupra capului titlul de ”Cel mai bun club sportiv” din județ. A devenit cel mai premiat antrenor al anului, el păstrându-și titlurile cucerite în ultimii cinci ani și devenind cel mai titrat antrenor din județ.

Profesioniștii sportului nominalizați „Ambasadori Nemțeni”, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiConstantin (Ticu) Lăcătușu este cel mai titrat alpinist român, primul care a cucerit vârful Everest, în ziua de 17 mai 1995, și  primul care a urcat pe cele mai înalte vârfuri ale celor șapte continente, completând lista lui Messner (lista Carstensz) în 8 ani și 166 zile. În ultimul an și-a adăugat în palmares un nou succes: ascensiunea pe Ama Dablam (6.856 de metri), unul din cele mai tehnice și spectaculoase vârfuri din Himalaya, o performanţă românească pe un optmiar de lângă Everest (30 octombrie 2016). Tot din ultimul an se remarcă proiectul „Via Ferrata Astragalus” realizat la capătul a 6 luni (iunie-noiembrie 2016) în care s-au amenajat 5 trasee de căţărare pe pereţi de stâncă. Lungimea totală a traseului este de 600 de metri, dus-întors, incluzând aproximativ 400 de metri de secţiune totală de mică dificultate şi o secţiune totală de 200 metri de dificultate medie. Peretele de stâncă are o înălţime de circa 170 de metri, cu plecare de la cota de 730 metri şi sosire în punctul culminant la cota 900 de metri, pe vârful Turnul Mare. Proiectul se dorește a atrage nu doar alpiniştii profesionişti, ci şi publicul larg.

Profesioniștii sportului nominalizați „Ambasadori Nemțeni”, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiAlt sportiv nominalizat vine de la Târgu Neamț. Profesorul Gligor Mosor este președinte și antrenor al Clubului Sportiv „Steel Man” din localitate, care se distinge în galeria cluburilor de profil ca un etalon al muncii, seriozităţii şi rezultatelor sportive în disciplinele de specialitate: culturism şi fitness. La acestea se adaugă activitatea de relansare şi confirmare calitativă a fotbalului, prin preluarea echipei de fotbal reprezentativă a oraşului Tîrgu Neamţ, echipă care deja a confirmat un salt calitativ în cadrul competiţional al campionatului intern. În ultimul an, CS „Steel Man” a câştigat un bun renume pe plan naţional şi internaţional, oferind astfel judeţului Neamţ un loc binemeritat în galeria sportului de performanţă. Numărul mare de premii, cupe și distincții obținute la campionatele și concursurile de profil dovedesc seriozitatea și implicarea lui Gligor Mosor, un pasionat antrenor și un foarte bun manager de club. (C.I.)

Articolul precedentAflat în Penitenciarul Vaslui, Petru Paleu – trimis în judecată pentru evaziune
Articolul următorACTUALIZARE Apă întreruptă în Roznov, Zăneşti şi Răuceşti
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.