0:00

Prof. academician Octav Onicescu la UFS Săvineşti, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Botoşănean de loc, matematicianul Octav Onicescu, întemeietorul şcolii româneşti de teoria probabilităţilor, a participat în 1970, la Uzina de Fibre Sintetice de la Săvineşti la o sesiune de comunicări privind controlul statistic al calităţii producţiei. Academicianul a decedat la 90 de ani, în 1983. Două colegii naţionale din Bucureşti şi Botoşani îi poartă numele. (A. MOISE)

“Omul de ştiinţă este astăzi tot mai mult solicitat de practica de producţie, de nevoile şi cerinţele perfecţionarii procesului de producere a bunurilor materiale. Acţiunea iniţiată zilele acestea la Săvineşti, prin sesiunea de comunicări privind controlul statistic al calităţii producţiei, a cerut oamenilor de ştiinţă, matematicienilior şi specialiştilor care se ocupă de această problemă un sprijin practic, fiind de altfel considerată ca un început de drum destul de promiţător. Academicianul profesor Octav Onicescu, cunoscut om de ştiinţă, participând la aceasta sesiune a avut amabilitatea să ne răspundă la câteva întrebări.

Controlul calităţii producţiei este unul din comandamentele de bază ale economiei. Legat de acest aspect cum consideraţi acţiunea de la UFS Săvineşti?

– Pot spune că eu am participat la aceasta acţiune, într-o oarecare măsura, poate mai puţin activă, dar cu foarte mare interes. Activitatea tinerilor însă, care au abordat prin lucrări ştiinţifice problemele de control statistic, m-a impresionat. După 15 ani de activitate în acest domeniu este prima oară când particip la o asemenea acţiune când o întreprindere cum este cea de la Săvineşti, îşi asumă cu toată convingerea punctele de vedere ale controlului de calitate prin metode statistice. Aici se observă multă preocupare, unitate de vederi între specialişti. Inginerii care se ocupă de această problemă şi conducerea uzinei, precum şi matematicieni care au venit să ajute şi să facă mai bine cunoscute aceste metode statistice de control. Problema care se pune însă este aceasta: cu cât se merge mai adânc cu investigaţiile în acest control complex, cu atât rezultatele vor fi mai bune, întrucât una este controlul statistic al calităţii produselor finite şi alta a celorlalte aspecte. Acestea din urmă pun o serie de probleme, oarecum plastice, dar mai uşor de aplicat.

Controlul statistic al calităţii poate fi extins şi în alte ramuri ale economiei?

– Deocamdată noi trebuie să învăţăm şi de o parte şi de cealaltă. Şi matematicianul şi tehnicianul din industrie, să înveţe esenţa lucrurilor. După ce vom învăţa să ne ridicăm, deocamdată la nivelul organizaţiilor cum este aceasta de aici, de la Săvineşti, din ramura fibrelor chimice, care va stăpâni într-un viitor apropiat şi va extinde principiile controlului statistic şi le va generaliza în toate unităţile centralei, atunci vom putea vorbi de o reproducere şi la nivel mai ridicat”. (C. Marian, Ceahlăul, 10 mai 1970)

Articolul precedentRegizorul Călin Florian la Teatrul Tineretului
Articolul următorSurpriză muzicală pentru vârstnicii de la Căminul Roznov