Poliţiştii din Roznov au prins autorul unui accident rutier, cu fugă de la faţa locului, ce a avut loc în localitatea Pârjol (Bacău). Vineri, 17 martie, echipajelor de poliție, aflate în teren în județul Neamț, le-au fost comunicate caracteristicile vehiculului implicat, pentru identificare. Astfel, în urma filtrelor instituite, în jurul orei 20:00, un echipaj de poliție a identificat, în oraşul Roznov, autoutilitara implicată în accident.

“Aceasta prezenta avariile specifice accidentului rutier, iar polițiștii au legitimat atât conducătorul auto, un bărbat de 34 de ani, din Brașov, cât și pasagerul, un tânăr de 24 de ani, din Brașov. Ambii au fost preluați de polițiștii băcăuani, pentru continuarea cercetărilor”, se arată în comunicatul de presă emis de IPJ Neamţ. (Gianina BUFTEA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here