0:00

Primarul Leoreanu vrea reînființarea centrelor de reeducare, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Numărul mare al infracțiunilor comise de minori îi îngrijorează pe primarii din zona Roman, dar nu numai, fenomenul fiind unul în continuă expansiune în întreaga țară. În consecință, primarul Laurențiu Leoreanu spune că a purtat deja primele discuții cu deputatul Elena Udrea pentru o modificare a legislației actuale în sensul în care minorii care comit fapte antisociale să nu fie doar “certați” de oamenii legii, ci să se încerce “educarea” lor în centre specializate.

“Vrem să inițiem un cadru legislativ cu privire la grupurile care dezvoltă delicvență juvenilă. Trebuie făcut ceva. Aceste lucruri se manifestă la nivelul întregii țări. Noi, demnitarii locali, trebuie să atragem atenția demnitarilor centrali, care să facă legi pentru a veni în sprijinul comunităților. Când am fost la București, am discutat cu deputatul de Roman (n.r. – Elena Udrea) pentru reînființarea centrelor de reeducare. Să existe măcar un astfel de centru în fiecare județ și chiar municipiu, pentru a deservi și comunele din jur. Nu doar în orașe se extinde acest fenomen. Avem nevoie de astfel de centre de educație, care să aducă o schimbare de mentalitate și comportament”, a declarat primarul Leoreanu.

Gândirea edilului romașcan a fost oarecum deja creionată, acesta găsind chiar și un spațiu unde ar putea exista un astfel de centru, și anume în clădirea în care a funcționat Liceul 1 – construcții de mașini, cel dinspre bariera spre Iași.

“Putem atrage fonduri pentru fostul Liceu, la Roman. Aici putem înființa o școală de reeducare, de corecție. Mulți se feresc de acest cuvânt, dar este un termen corect. Cu metodiști, pedagogi trebuie să fie corectate anumite derapaje în comportament, de educație. Trebuie remodelată educația greșită”, a mai precizat primarul, care a atras atenția că, în lipsa unor măsuri, minorii delincvenți de acum vor fi tâlharii de peste ani. Edilul a spus că o nouă discuție pe această temă o va purta chiar în această săptămână cu deputatul Elena Udrea, așteptată joi să ajungă la Roman.
Polițiștii romașcani și nu numai s-au plâns în mai multe rânduri că nu au ce să le facă minorilor care, în ultimul an, și-au făcut un obicei din a sparge mașinile și a fura tot ce le pică la mână. Odată prinși, acestora li se face dosar, iar după ce sunt eliberați, la doar câteva minute, fură din nou.

Claudia MATEI

Articolul precedent„Ana” lui Alexa Visarion, premieră în SUA, pe 30 aprilie
Articolul următorMilitarii romașcani donează viață