0:00

Primarul de Borca a demisionat cu tot cu secretara comunei! Actualizare, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiPRECIZARE: În legătură cu unele informaţii apărute în câteva publicaţii online pe data de 19.10.2015, fac precizarea că problemele prezentate de către domnul Ovidiu Geo Niţă, primarul comunei Borca, au fost interpretate greşit, nefiind vorba despre depunerea demisiei

CONSTANTIN IACOBAN,

PREŞEDINTELE CONSILIULUI JUDEŢEAN NEAMŢ

************************

Ovidiu Geo Niţă, unul dintre cei mai direcţi şi mai vocali primari din judeţul Neamţ a demisionat, astăzi, 19 octombrie şi nu aşteaptă decât un semn din partea prefectului, ca să-şi strângă lucrurile într-o sacoşă şi să plece acasă.

„L-am anunţat pe dl. prefect, dar intra într-o şedinţă şi n-am putut vorbi prea mult cu dumnealui, însă imediat ce mă lămuresc cum trebuie să procedez, plec”, ne-a declarat Ovidiu Geo Niţă.

„Am venit la primărie cu mâinile goale şi tot aşa plec, dar cu fruntea sus ca om. Nemulţumirile mele s-au tot adunat din 2012 încoace şi consider că este cazul să mă dau la o parte şi să-i las pe cei care au interes şi pot să facă ceva pentru comunitate, să acţioneze. Eu sunt născut şi crescut aici, am vrut să fac mai multe lucruri, dar se vede că am fost neputincios şi atunci trebuie să-mi cer scuze de la cei care au avut încredere în mine. Nu vreau să comentez mai mult, dar situaţia de la Borca este cunoscută la nivelul ministerelor pe care le-am tot bătut în anii ăştia. Am fost ignorat, nu am altă soluţie decât să plec şi să-i las pe alţii, care sunt capabili. O să rămână comuna şi fără primar, şi fără secretar, dar sigur că la nivelul Prefecturii Neamţ se va găsi o soluţie”.

Odată cu primarul Ovidiu Geo Niţă şi-a scris demisia şi secretarul comunei Borca, Elena Bălăceanu. (ZCH NEWS)

Articolul precedentPoliţişti în căutare de… surcele!
Articolul următorMETEO: Nu uitaţi umbrela acasă în următoarele două zile!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.