0:00

Președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, a participat astăzi la o acțiune de plantare de molizi în comuna Dragomirești, alături de elevi și voluntari din comună.

Puieții au fost plantați pe amplasamentul viitorului ansamblu rezidențial de servicii sociale pe care Consiliul Județean Neamț îl va construi în localitate.

Pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Județean de maine, pe masa consilierilor se va afla proiectul de hotărâre privind aprobarea studiului de fezabilitate pentru construirea primului centru din ansamblu, în care urmează să fie mutați beneficiarii din centrul de la Războieni.

Aici, la Dragomirești, pe o suprafață de 16 hectare, Consiliul Județean Neamț va construi cel mai modern ansamblu rezidențial de servicii sociale din România, ce va cuprinde case și ateliere protejate pentru beneficiari, după modelul celor pe care le-am văzut în Germania, pe parcursul vizitei de lucru pe care am făcut-o la începutul lunii. Am încredere că implementarea acestui proiect va impune Neamțul ca județ etalon din punct de vedere al condițiilor de care vor avea parte beneficiarii serviciilor de asistență socială din România”, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.

(ZCH News)

 

Articolul precedentDupă-amiază cu incendii la Bicazu Ardelean şi Poiana Teiului
Articolul următorScriitorii nominalizați pentru Premiul „Ion Creangă”! Premiu de 5.000 de euro!
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.